Când ne gândim la Iona, ne amintim de profetul care a fugit de Dumnezeu și a ajuns în pântecele unui pește mare. Dar atunci când Domnul Isus vorbește despre Iona, El nu se concentrează în primul rând asupra neascultării lui, ci asupra propriei Sale lucrări.
În Matei 12:40, Domnul Isus spune: „Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului.”
Experiența lui Iona prefigurează moartea și învierea lui Hristos. Iona a fost aruncat în mare din cauza neascultării sale, dar Domnul Isus a intrat de bunăvoie în „furtuna” judecății lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Iona a fost salvat de la moarte, însă Domnul Isus a murit cu adevărat și apoi a înviat.
Dar Domnul spune și ceva foarte important: „Iată că aici este Unul mai mare decât Iona” (Matei 12:41).
Locuitorii Ninivei s-au pocăit după predicarea scurtă și lipsită de entuziasm a lui Iona. Cu atât mai mult ar fi trebuit oamenii să răspundă chemării Domnului Isus, care a venit cu har, adevăr și putere.
Povestea lui Iona ne arată și problema inimii omenești. Iona voia ca Dumnezeu să-i judece pe vrăjmașii săi, dar Dumnezeu voia să le arate îndurare. Iona s-a întristat când Ninive s-a pocăit. În schimb, Domnul Isus a plâns pentru Ierusalim și Și-a dat viața chiar pentru cei care Îl respingeau.
De aceea, Iona este doar umbra. Domnul Isus este împlinirea.
Iona ne amintește cât de ușor putem deveni selectivi în dragostea noastră: îngăduitori cu „ai noștri” și aspri cu „ceilalți”. Dar Dumnezeu ne cheamă la o inimă asemenea Lui, plină de milă.
Iar întrebarea de la finalul cărții lui Iona rămâne și pentru noi: „Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive?” (Iona 4:11).
Ca urmași ai lui Hristos, nu suntem chemați să fugim de cei care au nevoie de Dumnezeu, ci să fim, asemenea lui Hristos, vestitori ai împăcării.
Articol publicat de africa.thegospelcoalition.org, tradus și adaptat