Angajată concediată pentru convingerile creștine primește despăgubiri

O angajată din domeniul medical din statul american Michigan, concediată după ce a refuzat, din motive de credință creștină, să sprijine proceduri de tranziție de gen sau să folosească pronumele preferate de pacienți, a primit 410.000 de dolari în urma unei înțelegeri judiciare.

Valerie Kloosterman lucrase timp de 17 ani în domeniul medical, înainte de a-și pierde locul de muncă, în 2021, la University of Michigan Health-West.

După ce instituția a preluat clinica unde lucra, angajații au fost obligați să participe la instruiri privind identitatea de gen. Kloosterman a considerat că anumite cerințe intrau în conflict cu credința ei creștină și a solicitat o excepție pe motive religioase.

Potrivit procesului intentat ulterior, ea a fost chemată la o întâlnire cu reprezentanții spitalului și întrebată dacă va trimite pacienți către intervenții de tranziție de gen și dacă va folosi pronumele preferate de aceștia.

Avocații ei au susținut că un responsabil pentru diversitate și incluziune a numit-o „rea” și „mincinoasă” din cauza convingerilor sale creștine și i-ar fi spus că Biblia și credința religioasă nu au ce căuta în clinică.

Kloosterman a declarat că credința în Hristos a fost una dintre motivațiile care au determinat-o să lucreze în domeniul medical. Ea a afirmat că fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu și merită să fie tratat cu dragoste și respect.

În cadrul înțelegerii, instituția medicală va introduce și o politică prin care angajații vor putea solicita adaptări rezonabile ale condițiilor de muncă din motive religioase.

Organizația First Liberty Institute, care a sprijinit cazul, a salutat acordul, afirmând că angajatorii nu ar trebui să-i îndepărteze pe angajați doar pentru că aceștia își exprimă sincer convingerile religioase.

Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat