Biblia ne amintește că, dincolo de luptele pe care le vedem la suprafață, există și o luptă spirituală. În 1 Petru 5:8 citim: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.”
Iar Efeseni 6:12 spune: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”
Uneori, ispita și slăbiciunile personale pot face omul să creadă că este singur în luptă. Poate apărea vinovăția, descurajarea și întrebarea: „De ce nu reușesc să mă schimb?”
Romani, capitolele 7 și 8, arată însă că victoria nu vine doar din voință omenească, ci dintr-o viață trăită prin Duhul lui Dumnezeu.
Romani 8:5 spune: „Cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului Sfânt umblă după lucrurile Duhului.”
Iar în versetul 15 citim: „Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: «Ava! adică: Tată!»”
Aici se află una dintre cheile luptei cu ispita: nu fugi de Dumnezeu când ai căzut, ci aleargă spre El.
Când apare ispita, când vine slăbiciunea sau când sufletul este apăsat de vinovăție, Dumnezeu ne cheamă în prezența Lui. Puterea nu vine din simpla ambiție de a rezista, ci din apropierea de Tatăl. Și, atunci când cineva a căzut, trebuie să-și amintească un adevăr esențial.
Romani 8:1 spune: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.”
Dușmanul poate aduce acuzație și descurajare, dar Dumnezeu oferă iertare și restaurare. De aceea, atunci când vine ispita sau când apare căderea, răspunsul nu este să fugim de Dumnezeu, ci să fugim spre Dumnezeu.
În slăbiciune, El rămâne puternic. Iar în mijlocul luptei, inima Tatălui rămâne locul în care găsim pace, protecție și putere.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat