Uneori, chiar și atunci când mintea unui om este profund afectată de boală, credința și lucrurile așezate în inimă de-a lungul unei vieți pot rămâne surprinzător de puternice.
Este cazul unui pastor în vârstă de 83 de ani, care, după mai bine de 50 de ani de slujire, suferă acum de demență severă. Odinioară predica înaintea unor mulțimi mari, în diferite țări ale lumii. Era un om cunoscut pentru predicile sale, pentru încurajare, pentru rugăciune și pentru dragostea lui față de Dumnezeu.
Astăzi vorbește foarte puțin și rareori mai reușește să alcătuiască o propoziție întreagă. Dar, într-o noapte, soția lui l-a auzit vorbind în somn. S-a ridicat din pat și a început să spună: „Tu roagă-te… tu roagă-te. Dacă te rogi și tu, este ca un lanț de rugăciune, rugăciunea în acord. Dumnezeu va răspunde rugăciunilor noastre.”
Cu altă ocazie, s-a ridicat și a spus doar atât: „Trebuie să fim uniți.”
Cuvintele acestea pot fi privite ca simple frânturi dintr-un vis. Dar ele pot fi și o imagine emoționantă a unei vieți dedicate rugăciunii.
În Faptele Apostolilor 2:17, citim: „Fiii voștri și fiicele voastre vor prooroci, tinerii voștri vor avea vedenii, și bătrânii voștri vor visa visuri.”
Nu putem ști ce se întâmplă în mintea unui om care visează în astfel de momente și nici nu putem afirma că aceste vise sunt profeții. Dar putem fi încurajați de un adevăr: Dumnezeu poate lucra în viețile oamenilor chiar și atunci când puterile lor fizice și intelectuale sunt slăbite.
Filipeni 2:13 spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.”
Poate că uneori nu înțelegem de ce Dumnezeu îngăduie anumite suferințe. Dar putem avea încredere că El nu-Și abandonează copiii. Iar o viață petrecută în rugăciune poate adăposti comori adânci, chiar și atunci când cuvintele se pierd.
Pentru Dumnezeu, omul nu este niciodată doar ceea ce mai poate face. El rămâne prețios înaintea Lui, ca și copil al lui Dumnezeu.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat