Imperiul Persan nu a fost o democrație, ci o monarhie absolută. Regele nu avea nevoie să-și mulțumească poporul în vreun fel. Nu-i păsa de realegere sau un al doilea mandat, iar cuvântul său era suprem. Cartea lui Ezra din Sfânta Scriptură începe așa cum se încheie Cartea a doua a Cronicilor, cu un decret al regelui Cirus prin care poporul lui Dumnezeu, aflat în exil, putea în sfârșit să se întoarcă acasă!
Cirus începe prin a-I atribui succesul său Dumnezeului lui Israel. El afirmă: „Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărățiile pământului” (v. 2). Știm dintr-un artefact antic numit Cilindrul lui Cirus că acesta a făcut afirmații similare despre zeul babilonian Marduk. Așadar, este îndoielnic că Cirus s-ar fi convertit la credința adevărată în singurul Dumnezeu adevărat. Cu toate acestea, Cirus a vorbit mai exact decât își dădea seama, căci în cazul Dumnezeului lui Israel, ceea ce a spus era adevărat. Yahweh, și nu Marduk sau orice alt zeu antic sau modern, este Domnul peste toate lucrurile. Domnul a dat națiunea lui Iuda în mâinile Babilonului, iar acum El a mișcat inima lui Cirus să elibereze poporul din captivitatea persană.
Cirus a mai spus că Yahweh „m-a rânduit să-I zidesc un templu la Ierusalim, în Iuda” (v. 2). Templul era piatra de temelie a religiei ebraice, locul în care Dumnezeu locuia printre poporul Său. Dar Dumnezeu nu era limitat la acest templu – nici măcar în vremurile Vechiului Testament – căci El era cu poporul Său în exil și a rămas cu ei pe măsură ce i-a adus acasă. Se pare că Cir nu înțelegea pe deplin realitatea că Dumnezeu este Dumnezeu pretutindeni, căci îl numește „Dumnezeul care este în Ierusalim” (v. 3). Desigur, Dumnezeu este în Ierusalim, dar, mai important, Dumnezeu este atotprezent. Prezența lui Dumnezeu locuia cu poporul Său chiar și în țara Persiei, unde El a îndreptat inima lui Cir pentru a decreta eliberarea poporului Său.
Pentru a aprofunda aceste cugetări, am putea să ne4 punem următoarele întrebări: Ce nu a înțeles regele Cir despre Dumnezeu (vezi v. 3)? De ce contează faptul că Dumnezeu stăpânește peste toate lucrurile, inclusiv peste regi necredincioși precum Cir Persanul?
Articol publicat de todayintheword.com, tradus și adaptat

