Vă bucurați de faptul că mesajele biblice și predicile pe care le ascultați vă hrănesc spiritual din Cuvântul lui Dumnezeu?
Autorul articolului publicat de ftc.co împărtășește din experiența personală. „Soția mea pregătește mese sănătoase și hrănitoare zi de zi. Odată am întrebat-o cum gătește. Ea mi-a răspuns simplu: începe cu ingrediente de calitate și folosește sosuri care pun în valoare mâncarea, nu o acoperă.
Răspunsul ei mi-a rămas în minte în timp ce mă gândeam la rolul meu ca predicator al Cuvântului lui Dumnezeu. Ce le aduc credincioșilor mei? Ce îi învăț să-și dorească cu ardoare? Îi ajut să savureze hrana spirituală sau o acopăr? Pastorii ar trebui să considere predicarea în acest fel.
În esență, predicarea se bazează pe o convingere teologică: Dumnezeu a ales să lucreze prin Cuvântul Său. Scriptura nu este doar o sursă de informații despre Dumnezeu; ea este instrumentul prin care Duhul Sfânt îi confruntă, îi învață și îi înnoiește pe credincioși. Sarcina predicatorului, prin urmare, nu este să compenseze slăbiciunea Scripturii, ci să slujească cu credincioșie puterii ei.
În bisericile care apreciază predicarea expozitivă, pericolul nu constă în abandonarea textului, ci în a intra în concurență subtilă cu acesta. Am simțit această tensiune în propria mea slujire. Pregăteam predici pe care le consideram fidele și primeam aprecieri din partea altora. Cu toate acestea, printre cei pe care îi slujeam, am observat o distanță. Atenția lor era prezentă, dar inimile lor păreau a fi în altă parte. Ei spuneau: „Are sens, dar nu văd ce legătură are cu mine.”
Așa că m-am adaptat. Am pus accent pe povești, ilustrații și umor. Și a funcționat. Implicarea a crescut. Oamenii îmi mulțumeau pentru mesajul captivant. La început, m-am simțit minunat, credeam că îmi fac bine treaba.
Dar era o problemă: încet, îi obișnuiam pe oameni să tânjească după ceea ce adăugam eu, și nu după Cuvântul lui Dumnezeu în sine.
În cele din urmă, m-am epuizat. Într-o zi, m-am îngenuncheat înaintea Domnului, neliniștit pentru că nu mai aveam nimic de oferit. În timp ce stăteam acolo, am deschis Biblia și am citit: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12)
Atunci mi-am dat seama: problema nu era că predica expozitivă era ineficientă, ci că nu am avut suficientă încredere în puterea deja prezentă a Cuvântului însuși. Scriptura face mai mult decât să informeze; ea dezvăluie și vindecă inima.
În loc să mă întreb cum să fac predicile mai captivante, am început să pun o întrebare mai bună: Ce intenționează acest text să facă inimii omului, nu doar minții?
Dacă Scriptura este suficientă (2 Tim. 3:16–17), atunci ea conține atât diagnosticul, cât și remediul. Sarcina mea nu este să umplu un „decalaj de relevanță”, ci să rămân lângă text până când acesta își face lucrarea.
Pe măsură ce această convingere s-a adâncit, ceva în predicile mele s-a schimbat. Am predicat cu mai multă îndrăzneală, având încredere în metodele lui Dumnezeu. Răspunsul imediat conta mai puțin, pentru că știam că Scriptura își va face lucrarea. Și, în timp, așa s-a întâmplat.
Transformarea a devenit mai discretă, dar mai durabilă. Liderii de grupe mi-au spus că membrii își mărturiseau propriile păcate, în loc să-i critice sau să-i bârfească pe alții. Mai puțini oameni îmi mulțumeau pentru o poveste bună; mai mulți doreau să împărtășească mărturii despre ceea ce făcea Dumnezeu în viețile lor.
Pe măsură ce Cuvântul a devenit central, eu am devenit mai puțin important. Un sos îmbogățește o masă; nu o înlocuiește. În același fel, pastorii slujesc Cuvântul, nu îl înlocuiesc. Când oamenii pleacă amintindu-și de predicator, dar nu de pasajul biblic, ceva nu a fost bine.
Asta nu înseamnă că ilustrațiile sau personalitatea sunt greșite. Înseamnă că ele nu trebuie să concureze niciodată cu lucrarea formativă pe care textul o face deja. Când ne bazăm pe contribuțiile noastre, sugerăm subtil că Scriptura are nevoie de ajutorul nostru pentru a fi eficientă. Adesea, problema este nerăbdarea, o reticență de a avea încredere în lucrarea lentă a Duhului Sfânt prin Cuvânt.
Dacă sunteți la început în predicare, veți simți presiunea de a performa înainte de a fi învățat să aveți încredere în lucrarea Duhului Sfânt prin Cuvânt. Când o predică pare aridă, veți fi tentați să compensați. S-ar putea ca oamenii chiar să vă aplaude. Dar atenția nu este același lucru cu hrana spirituală.
Rămâneți la textul biblic și învățați să aveți încredere că el își va face lucrarea. În timp, enoriașii nu vor ține minte doar poveștile dvs, ci vor fi hrăniți cu Pâinea Vieții. Serviți masa. Aveți încredere în Cuvânt. Lăsați-L pe Hristos să-i hrănească pe credincioși.
Articol publicat de ftc.co, tradus și adaptat