Puteți distinge între realitate și creația inteligenței artificiale? Acest videoclip este real sau este opera inteligenței artificiale? Acest reportaj este o „știre falsă” sau poate ceva între cele două? Da, aceste întrebări ne dau bătăi de cap, atât la nivel individual, cât și la nivel social, și, din păcate, uneori ne copleșesc.
Această realitate tristă este una dintre consecințele cele mai distructive ale căderii omului în păcat, în Grădina Edenului: găsirea adevărului fără Dumnezeu. De atunci, omenirea trăiește și moare, spiritual și fizic, căutând adevărul conform standardelor noastre contaminate de înțelegere incompletă și corupte de motive păcătoase, pofte și pasiuni, creând astfel „adevărul după chipul nostru”. Noi corupem cunoașterea cu diverse forme de înșelăciune, păcat, eroare, incompletitudine sau lipsă de înțelegere, deoarece nicio filosofie sau știință umană nu poate rezista testului eternității. Omenirea găsește adevărul doar în Logos, Cuvântul lui Dumnezeu, Isus Hristos, așa cum se spune în Ioan 1:1-3: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. … Toate lucrurile au fost făcute prin El”. Adevărul nu este un principiu teologic abstract, ci prezența vie a Domnului Isus Hristos încorporată în relația personală dintre Creator și creație.
Ioan 18:37-38 ilustrează provocarea de a discerne adevărul în raționamentul uman atunci când Domnul Isus a apărut în fața lui Pilat din Pont pentru a fi judecat ca rege și a spus: „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.”
Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?” Domnul Isus a răspuns la întrebare cu tăcere. Persoana lui Isus este adevărul însuși. Dacă Pilat ar fi avut o inimă spirituală capabilă să vadă, s-ar fi închinat Celui care era adevărul și care stătea chiar în fața lui!
Mândria omului de a-și defini propriul adevăr apare într-o altă afirmație paradoxală a Domnului Isus din Matei 18:3, unde El spune: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” O modalitate de a înțelege acest lucru este să ne gândim la perioada când eram copii. Părinții noștri aveau cunoștințe și înțelepciune pe care noi nu le puteam înțelege, dar ei aveau aceste abilități pentru a ne crește și a ne proteja. La rândul nostru, trebuie să ne răstignim mândria și să acceptăm că știința, rațiunea și intelectul nostru sunt incomplete și să recunoaștem că Dumnezeu ne depășește în mod infinit înțelegerea.
În călătoria noastră în creștinism, devenim treptat mai confortabili în a renunța la nevoia noastră de a controla și de a înțelege totul intelectual și în schimb, în a accepta că „adevărul” este iubirea care se dezvoltă într-o relație cu un Creator care are cunoaștere și putere infinit mai mari. Acest lucru oferă un alt fel de dovadă inimii noastre prin amprenta lui Dumnezeu în toate detaliile vieții noastre. El este Cel care a numărat firele de păr de pe capul nostru (Luca 12:7), care a scris toate zilele noastre în Cartea Sa înainte de a ne naște (Psalmul 139:16) și care lucrează totul spre binele nostru (Romani 8:28).
Când intelectul și rațiunea noastră încep să pună la îndoială natura lui Dumnezeu, așa cum ni se va întâmpla tuturor la un moment dat, să ne încredințăm sentimentele confuze și îndoielile lui Dumnezeu și să recunoaștem că dorința noastră de a „înțelege totul” este un produs al căderii. Adevărata libertate vine din înțelepciunea naturii noastre copilărești care spune, ca și tatăl fiului posedat de demon din Marcu 9:24: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” și Dumnezeu ne va arăta adevărul etern al cerului!
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat