În Venezuela contemporană, dictatura nu doar tolerează, ci promovează activ o spiritualitate înrădăcinată în Santería cubaneză și practicile oculte. Această spiritualitate este prezentată nu ca folclor, ci ca o sursă de legitimitate, contrazicând deschis credința creștină.
Un misionar venezuelean la o biserică din Statele Unite împărtășește din experiența personală.
„Pentru a înțelege criza din Venezuela, trebuie să privim dincolo de politică și economie. Ceea ce trăim este o tragedie umană, socială și spirituală. Criza apare în viața de zi cu zi: familii sfâșiate de migrația forțată, frică și tăcere impusă, detenții arbitrare și sute de prizonieri politici. Acesta nu este doar rezultatul unei conduceri slabe, ci al unui sistem structurat în mod deliberat pentru a împiedica schimbarea, susținut de represiune, intimidare și negarea sistematică a demnității umane.
Presiunile internaționale recente au asigurat eliberarea unor prizonieri, însă alți sute sau poate mii, rămân deținuți. Supraviețuitorii mărturisesc că centrele de detenție funcționează ca locuri de tortură fizică și psihologică. Aceasta nu este retorică religioasă sau exagerare ideologică; este o realitate documentată, confirmată de organizațiile internaționale și de cei care au supraviețuit închisorii.
În timpul unei boli recente care m-a forțat să stau în casă, am intrat într-o perioadă de ascultare și discernământ. Nu am primit o revelație dramatică, ci o convingere interioară fermă că e nevoie de responsabilitate spirituală înainte de exprimarea publică. Am supus acest discernământ unor lideri creștini respectați din interiorul și din afara Venezuelei, printre care pastorului Samuel Olson, în vârstă de 83 de ani, una dintre cele mai influente voci evanghelice ale țării. Împreună cu alți lideri, el a confirmat chemarea nu doar la încurajare, ci și la prudență și responsabilitate.
Prin acest proces, am recunoscut o dimensiune a crizei necunoscută credincioșilor: utilizarea deliberată a spiritualității ca instrument al puterii politice.
Istoria religioasă a Americii Latine este complexă, modelată de creștinism, tradițiile indigene și credințele transmise prin sclavie. Aceste întâlniri au produs practici sincretiste care au fost adesea folosite pentru control social și dominație spirituală.
În Venezuela contemporană, dictatura promovează activ o spiritualitate înrădăcinată în Santería cubaneză și practicile oculte, folosită de consilieri politici și militari. Această spiritualitate este prezentată ca o sursă de protecție, putere și legitimitate, contrazicând în mod deschis credința creștină.
Există ritualuri publice, simboluri și locuri considerate sacre pentru aceste practici. Mai tulburătoare sunt mărturiile creștinilor din cadrul instituțiilor statului care descriu altare și obiecte rituale în spații strategice ale guvernului. Pentru mulți lideri ai regimului, se crede că puterea nu se bazează doar pe arme sau alianțe, ci și pe protecția spirituală.
Acest model îl urmează pe cel cubanez. Fidel Castro s-a orientat în mod deschis către Santería ca legitimare spirituală a autorității. Hugo Chávez a importat această fuziune de politică, misticism și vrăjitorie în Venezuela, o moștenire care continuă și astăzi.
Între timp, biserica evanghelică din Venezuela este micșorată. Mulți pastori au fugit. Unii au rămas din credință, alții din frică. Unii s-au aliniat sistemului pentru protecție sau beneficii. Totuși, o rămășiță credincioasă persistă, în afara structurilor instituționale, trăindu-și credința în mod comunitar, simplu și curajos. Cu acești credincioși mergem noi.
Un punct de cotitură a venit pe 3 ianuarie, când forțele americane l-au capturat pe Maduro și l-au transferat în Statele Unite pentru acuzații federale. Acest eveniment a marcat o ruptură geopolitică pentru Venezuela și America Latină.
Din punct de vedere spiritual, a dezvăluit că un regim aparent de neclintit era vulnerabil. Totuși, discernământul a adus un avertisment: atunci când sistemele opresive sunt slăbite, dar nu transformate la temelii, ele se reorganizează, adesea în forme mai puternice.
Lupta din fața noastră nu poate fi doar politică sau doar spirituală. Trebuie să fie holistică: rugăciunea unită cu responsabilitatea publică, dreptatea, reconstrucția socială și angajamentul față de binele comun.
Împărăția lui Dumnezeu se exprimă în libertate concretă: libertate față de frică și opresiune, libertatea de a ne educa copiii, libertatea de a vorbi, de a munci și de a trăi cu demnitate, libertatea de a mânca, de a ne vindeca și de a visa din nou. Această viziune permite dialogul chiar și cu sectoarele non-religioase care tânjesc după reconstrucție etică și reînnoire socială.
Ani de zile am instruit lideri creștini nu doar în Scriptură, ci și în antreprenoriatul comunitar, servind nevoilor reale prin acțiuni practice. Afacerile au devenit locuri de întâlnire; întâlnirile au devenit comunități; comunitățile au devenit biserici vii.
Acum colaborăm cu universități pentru a forma profesioniști dedicați adevărului, demnității și responsabilității sociale. Nu este vorba despre impunerea credinței, ci despre restaurarea binelui comun. Atunci când adevărul este trăit, el continuă să atragă oamenii la Hristos.
Ceea ce se întâmplă în Venezuela este la fel de real ca o armată, dar mult mai profund. Este o luptă spirituală continuă. Nu scriu ca expert, ci ca martor și vă adresez un apel la mijlocire: rugați-vă pentru Venezuela cu discernământ, cu angajament față de adevărata transformare. Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască credință, curaj și înțelepciune pentru acest ceas.”
Articol publicat de evangelicalfocus.com, tradus și adaptat