„Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă.” Matei 20:16
Ați auzit vreodată expresia: „Nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”? De multe ori, aceasta se dovedește a fi adevărată. V-ați simțit vreodată geloși sau desconsiderați din cauza realizărilor altora? Se pare că munciți mai mult decât cei din echipa dumneavoastră, dar nu vă găsiți niciodată pregătit pentru promovare? Sau poate că toți prietenii dumneavoastră se căsătoresc și își întemeiază familii, iar dumneavoastră vă aflați într-un sezon de singurătate, ducând o viață departe de familie și tânjind după următorul capitol din viață. Poate că rudele sau prietenii par să progreseze în viață, obținând acel loc de muncă mai bun, cumpărând o casă sau călătorind în locuri exotice.
Uneori viața pare a fi foarte nedreaptă. S-ar putea să simțiți că faceți toate „lucrurile corecte”, în timp ce alții înaintează trișând sau pur și simplu nu muncesc la fel de mult ca dumneavoastră. Tot așa s-au simțit și lucrătorii viei din pilda relatată de Însuși Mântuitorul și redată în Evanghelia după Matei 20:1-16.
Domnul Isus povestește despre un proprietar care și-a tocmit dis-de-dimineață niște lucrători care să muncească în via lui. Le-a spus că le va oferi o anumită sumă de bani, ei au fost de acord și s-au dus la muncă. Gospodarul a mai ieșit de câteva ori în cursul zilei și a făcut aceeași ofertă pentru aceeași plată și altor muncitori.
La sfârșitul zilei, stăpânul viei i-a spus administratorului să plătească muncitorilor salariul datorat. Cei care lucraseră încă din zorii zilei se așteptau să primească mai mult decât cei care munciseră doar o oră, dar toți au primit același salariu. În Matei 20:13-16, vedem cum reacţionează proprietarul la protestele lor:
„‘Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate. Nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?’ Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi şi cei dintâi vor fi cei din urmă.”
Așadar, ce ne comunică Mântuitorul prin această pildă? Tot ceea ce facem este pentru Dumnezeu și este datorită faptului că Dumnezeu ne-a dat puterea și abilitatea de a munci. Nu putem face nimic fără Dumnezeu. Simplul fapt că ni se permite să-L slujim pe Dumnezeu este un dar de la El. Teologul Charles Spurgeon notează că „abilitatea de a-I sluji lui Dumnezeu este darul harului lui Dumnezeu”. Dumnezeu ne dă capacitatea de a-L sluji pentru că tot ceea ce facem vine de la El.
Spurgeon continuă: Răsplata noastră nu va fi conform impresiei făcute printre oameni. S-ar putea să ne fi pus amprenta asupra celor de vârsta noastră, asupra cartierului și împrejurimilor noastre. Numele unor oameni vor ajunge în posteritate; alții nu vor avea faimă deloc. Despre unii se va descoperi că viețile lor sunt consemnate și date exemplu peste tot. Alții vor trăi în micul cerc al familiei lor, nu mai departe de acel interval îngust. Dar Dumnezeu nu va măsura așa. Gospodina evlavioasă, cu patru sau cinci copii crescuți pentru Dumnezeu în căsuța ei, poate fi socotită de Dumnezeu printre primii; iar vorbitorul convingător de la amvon, care predică la mii de oameni și este apreciat, poate fi considerat de Dumnezeu printre ultimii. Dumnezeu are propriile moduri de a măsura lucrările oamenilor.
Putem deduce din acest pasaj că trebuie să fim recunoscători pentru locul în care ne aflăm în viață, unde ne-a așezat Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc va decide cine este primul și cine este ultimul. În loc să ne comparăm cu ceilalți, trebuie să ne concentrăm timpul și eforturile pentru a-L sluji pe Dumnezeu, și aceasta în timp ce găsim bucurie în stadiul vieții în care El ne ține!
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat