A-L urma pe Domnul Isus nu este un lucru ușor. Necesită să ne predăm propria voință, deciziile și planurile noastre și să alegem să urmăm voia Domnului, căile Lui și planul Lui.
Romani 12 ne spune că a-L urma pe Domnul Isus necesită, de asemenea, să ne predăm trupurile și mințile lui Dumnezeu. El dorește ca fiecare parte din noi să-I fie pe deplin predată, nu doar fizic, ci și spiritual.
„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:1-2)
Predarea este un act de închinare și numai prin actul predării complete putem trăi ceea ce Romani 12 ne învață despre viața de urmași ai lui Hristos. De unii singuri, nu avem capacitatea de a trăi pentru Hristos sau de a folosi pe deplin darurile pe care Domnul ni le-a dat. Când suntem dispuși să-I predăm totul, găsim libertatea de a trăi pentru Hristos ca niciodată înainte. Adevărul este că trupul lui Hristos nu poate funcționa bine dacă fiecare mădular nu este predat pe deplin lui Dumnezeu.
Autorul articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală. „Într-o duminică, în timpul serviciului religios, am simțit că Domnul m-a îndemnat să mă pun pe genunchi. La început, eram îngrijorat de ceea ce ar crede alții. Dar știam că trebuie să fiu ascultător și să mă închin Domnului în genunchi.
M-am gândit: „Este cântecul de încheiere, majoritatea oamenilor se vor pregăti de plecare, așa că nu mă vor vedea.” Când a început muzica, m-am trezit imediat în genunchi, cu ochii închiși. Am cântat ca și cum nu ar fi fost nimeni altcineva acolo. Eram doar eu și Domnul. Când s-a terminat cântecul, am zăbovit o vreme pe genunchi, cu lacrimile șiroindu-mi pe față. Nu voiam să se termine. Când am deschis în sfârșit ochii, oamenii din biserică mă așteptau acolo.
Când m-au văzut în genunchi, închinându-mă Domnului, și-au pus lucrurile jos și s-au închinat și ei Domnului în felul lor. Unii mi s-au alăturat în genunchi, iar alții și-au ridicat mâinile. Fiecare mi-a spus cu lacrimi în ochi că nu s-au mai închinat așa Domnului de mult timp și mi-au mulțumit pentru ascultarea mea față de Domnul. A fost o experiență atât de umilitoare și una pe care nu o voi uita niciodată. Predarea totală lasă loc ca Domnul să lucreze prin noi spre binele nostru, dar și pentru binele altora.”
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat