Cuvintele Tatălui nostru ceresc și promisiunile divine sunt cele mai prețioase posesiuni ale noastre de pe această parte a cerului. Dar poate că unii dintre dumneavoastră nu I-ați auzit niciodată vocea sau poate că nu sunteți sigur dacă Domnul v-a vorbit sau cel puțin dacă ar vrea să vă vorbească.
Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. Când l-a auzit, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împărați 19:11-13)
Așteptările despre cum doriți să primiți un mesaj de la Domnul pot fi cel mai mare obstacol în a-I auzi vocea. La fel ca Ilie, și eu am căutat vocea lui Dumnezeu în moduri specifice în care mi-am închipuit că va suna. Poate dacă stau suficient de liniștit, Îl voi auzi. Poate dacă voi petrece mai mult timp în prezența Lui, Domnul va începe să-mi vorbească. Poate dacă mă rog mai mult, Domnul va răspunde. Mă frământam și mă gândeam ce altceva aș putea face pentru a-L determina pe Domnul să-mi vorbească. Îmi place cum Dumnezeu are multă răbdare cu noi și ne lasă să învățăm, în loc să ne dea pur și simplu ceea ce credem că dorim. Domnul știe mai bine. Este ca și cum Dumnezeu ar spune: „Dacă îl las să încerce mai întâi în felul lui, atunci în cele din urmă va capitula și Eu voi avea acces.” Și are dreptate.
La fel ca Ilie, ne dorim de multe ori să stăm de vorbă cu Domnul și să Îi spunem tot ce ne apasă, tot ce ne preocupă. Putem recunoaște că, la un moment dat, suntem singuri, ne simțim nevăzuți, neauziți și neimportanți, chiar și în prezența oamenilor. Ne trezim în postura unui copil care caută alinare și încurajare. La fel ca profetul Ilie și ca mulți alții dintre noi, am auzit abia imperceptibil șoapta Lui: „Preaiubitul meu…”. Nu este ceva strident, care ne forțează, ci este „un susur blând și subțire”. Este o șoaptă a gândului nostru despre care, în duhul nostru, știm că vine de la Tatăl ceresc. Este clară, bună și blândă și, chiar dacă o auzim pentru prima dată, o recunoaștem instantaneu.
În zilele noastre, Dumnezeu ne oferă o platformă de rezonanță. El nu este niciodată prea ocupat să asculte și niciodată nu se grăbește. Dumnezeu nu S-a schimbat, doar noi ne schimbăm. La fel ca Avraam, Iacov, Moise, Samuel, Ilie și mulți alții dintre dumneavoastră, când aud vocea Lui, răspund cu: „Iată-Mă, Doamne” și aștept să primesc orice dorește Domnul să-mi spună. Fără o agendă anume, mă bucur de privilegiul să am o conversație cu Cel care mi-a scris numele în Cartea Vieții, datorită jertfei nemăsurat de scumpe a Fiului Său, Domnul Isus Hristos.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat