Apoi au zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!” (Geneza 11:4)
Este în natura umană să dorim să fim remarcați și apreciați. Vrem să fim oameni respectați și ale căror realizări sunt lăudate. Putem nega această dorință interioară, dar realitatea este că toți o avem în noi. Acest lucru nu este greșit în sine, dar natura noastră decăzută îl face o forță negativă dăunătoare și din ce în ce mai molipsitoare. Pe lângă toate acestea, dacă aceeași mentalitate devine scopul unui grup mai mare, atunci omul decăzut sau chiar un întreg grup de oameni se ridică în propriile sfere dăunătoare. Acest lucru nu este nou, s-a întâmplat în mod repetat de-a lungul istoriei, de la construirea Turnului Babel până în zilele noastre, și nimic bun nu a ieșit din aceasta.
Expresia „să ne facem un nume” subliniază ambițiile egoiste ale omului decăzut și natura sa depravată. Atunci când o astfel de ambiție își face simțită prezența, există consecințe grave și toată lumea suferă. Este o „boală deficitară” a statutului și identității omului decăzut, pe care acesta caută să o umple prin propriile acțiuni și realizări. Aceasta este o încercare de auto-mântuire sortită eșecului. Auto-exaltarea este idolatrie în cea mai neplăcută formă a sa. O astfel de iubire de sine pervertită îl face pe om mai rău, accentuând natura sa decăzută.
Dictatorii și indivizii însetați de putere provin din aceeași rădăcină de auto-exaltare. Spiritul răzvrătirii a fost cu noi încă din Grădina Edenului și va rămâne până la sfârșitul lumii. Pavel menționează cum în zilele din urmă se va ridica un om al păcatului, care se va opune și se va înălța mai presus de orice așa-zis dumnezeu sau obiect de închinare, astfel încât să-și ia locul în templul lui Dumnezeu, proclamându-se pe sine dumnezeu (2 Tesaloniceni 2:4). Acest ultim dictator este, prin urmare, Anticristul, punctul culminant al haosului și rebeliunii din Babel, care vrea să fie venerat și adorat de toți oamenii.
Tot acest efort de a înălța sinele uman este un efort de a umple golul sufletesc din inima omului, în urma Căderii. Dar acesta nu poate fi umplut prin strădaniile omului. Dumnezeu a oferit o cale mai bună, care ne duce într-o direcție complet diferită.
Dumnezeu vrea să-l facă pe om mare, dar într-un mod complet diferit decât credem noi. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, iar acest scop este încă valabil. Cu toate acestea, chipul lui Dumnezeu a fost distrus, ca urmare a Căderii. Prin urmare, noi nu ne aflăm în starea de umanitate în care am fost creați inițial. Sinele nostru interior are nevoie de o revizuire majoră. Nu programele noastre sau încercări precum Babel vor ajuta la această renovare, ci o persoană exterioară, perfectă, care este capabilă să readucă omul la starea sa originală.
Calea stabilită de Dumnezeu merge mai întâi în jos (Filipeni 2:3-11). Pentru ca acest lucru să se întâmple, Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pentru noi, devenind om și permițând ca natura noastră umană să fie ridicată la statutul spiritual cuvenit. Nicio ființă umană nu poate face această corecție de unul singur, ci este posibilă numai prin umilința, lucrarea răscumpărătoare și înălțarea Fiului lui Dumnezeu, pe măsură ce primim puterea regeneratoare a Evangheliei în viețile noastre. Doar Domnul Isus poate umple vidul interior al omului căzut. El a venit jos ca să ne ridice!
Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină şi îndurarea Ta mă face mare. (Psalmul 18:35)
A cui umilință ne face mari? A lui Dumnezeu însuși! Dar cum poate smerenia cuiva din afară să ne facă mari? Trebuie să ne transformăm, supunându-ne natura păcătoasă care se opune voinței lui Dumnezeu. Adevărata înălțare a numelui cuiva nu se întâmplă prin eforturile omului. Putem încerca să ne schimbăm comportamentul exterior prin propria voință, dar pentru ca schimbarea să aibă loc conform voinței lui Dumnezeu, sunt necesare resurse mult mai mari. Numai Dumnezeu Însuși ne poate îndrepta, ne poate face mari în mod corect. El este Cel din afară care, pentru noi, s-a smerit, a devenit om și a experimentat suferințele umanității zdrobite, biruind moartea prin propria Sa moarte înlocuitoare și, astfel, anulând blestemul Căderii. Prin urmare, numai umilința lui Hristos îl poate face pe om mare, restaurându-l la o relație corectă cu Creatorul său și tratând natura sa decăzută. Cum este, așadar, posibil să trăim acest lucru în viața de zi cu zi?
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30).
Un mare secret al vieții creștine este să devenim părtași naturii lui Hristos, blândeței și odihnei Sale. El este tot ce lipsește ființei și umanității noastre. Invitația ne-a fost adresată și fiecare dintre noi este responsabil să se întoarcă în mod conștient către Hristos. Pe măsură ce luăm jugul Lui, învățând mai mult despre El și participând la lucrarea transformatoare a lui Hristos în noi, gustăm din blândețea Lui. Făcând acest lucru, creștem în înțelegerea și experimentarea măreției și a adevăratei umanități autentice pe care Dumnezeu le intenționează. Așadar, suntem chemați să devenim părtași caracterului și smereniei Sale (roada Duhului Sfânt). Pavel vorbește în Epistola către Galateni despre antidotul pregătit de Dumnezeu pentru noi:
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.” (5:22-26).
Și aici se dezvăluie dorința naturii noastre umane decăzute de a se înălța într-un mod greșit și dăunător prin căutarea gloriei și setea după faimă. Singurul antidot se găsește și se primește prin cunoașterea lui Hristos! Această lucrare a Duhului Sfânt ne conduce la mortificarea zilnică a naturii noastre, la o întoarcere conștientă către victoria triumfătoare a lui Hristos și la experimentarea practică a lucrării Lui în noi (Filipeni 2:13). Toate acestea sunt primite prin har ca dar, nu prin meritele noastre sau prin eforturi religioase.
Interesant este că rebeliunea de la Babel a dus la împrăștierea întregii umanități, în timp ce lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos permite restaurarea umanității la o unitate în care toate semințiile, popoarele și limbile sunt unite armonios. În această epocă, acest lucru se reflectă, deși imperfect, prin comunitatea pe care Dumnezeu a creat-o, Biserica. În această nouă umanitate, un singur nume este înălțat, cel al Domnului Isus Hristos. El face omul și omenirea cu adevărat mărețe, așa cum au fost menite să fie! Numai smerenia și dragostea Lui vă vor face cu adevărat mare.
Articol publicat de norden.thegospelcoalition.org, tradus și adaptat