Relatarea crucificării Domnului Isus este binecunoscută, mai ales printre cei credincioși. Totuși, cum duce răstignirea la moarte? Iată o reconstrucție a evenimentelor crucificării Domnului Hristos dintr-o perspectivă medicală.
Mulți oameni cred că Domnul Isus a murit din cauza rănilor care au dus la pierderea sângelui, după cum susține profesorul Bob Smalhout din Țările de Jos, cunoscut pentru un articol despre crucificare, scris în 1985. Acesta este o analiză medicală a ceea ce s-a întâmplat pe Calvar.
Crucificarea este cea mai crudă metodă de a executa o condamnare la moarte. Metoda nu a fost inventată de romani, ci de fenicienii din Cartagina. Romanii sunt cunoscuți însă pentru „perfecționarea” pedepsei cu moartea, astfel încât victima condamnată să sufere cât mai mult posibil înainte de a muri. Practica era atât de îngrozitoare încât cetățenii romani erau protejați de lege împotriva acestui mod de execuție.
Cel mai adesea, crucile folosite erau în formă de T. Deținutul era obligat să ducă traversa de lemn la locul execuției. Lemnul cântărea între 30 și 50 de kg, subliniază profesorul Smalhout. Grinzile în picioare erau amplasate pe locul stabilit. Acolo, prizonierul era bătut în cuie pe grinda transversală și țintuit cu picioarele pe grinda verticală.
În noaptea târzie dinainte de sărbătoarea Paștelui, în anul 33, începe cea mai severă parte a suferinței Domnului Isus pe Pământ. În jurul orei 9, Domnul împreună cu cei unsprezece ucenici părăsesc camera de sus în care au sărbătorit Paștele. După doi km de mers, ajung în Grădina Ghetsimani. Acolo, Domnul Isus, cunoscând amploarea suferinței Sale care este pe cale să înceapă, devine profund întristat. Ucenicii lui nu sunt capabili să rămână treji cu El, și astfel, Mântuitorul trebuie să sufere singur. În Evanghelii citim binecunoscutul pasaj biblic care vorbește despre transpirația Lui care se transformă în picături mari de sânge. După arestarea Sa, Domnul Isus este dus să fie interogat de Sinedriu sub conducerea marelui preot Ana. Acolo începe abuzul fizic, când Domnul Isus este bătut de aprozi, în timp ce este acuzat de blasfemie.
Conducătorii evrei Îl aduc apoi pe Domnul Isus la Pilat, care are puterea de a-L condamna la moarte. Acest lucru se întâmplă cândva între 6 și 8 dimineața. Chiar după ce atât Pilat, cât și regele Irod, nu găsesc nicio vină în El, Pilat poruncește ca Domnul Isus să fie biciuit. Și aceasta înseamnă suferință grea pentru Domnul Isus.
Biciul roman se confecționa din curele de piele cu bile de plumb sau bucăți de oase la capete. Prizonierii erau dezbrăcați și legați de un stâlp cu mâinile deasupra capului. Romanii nu aveau reguli care să limiteze câte lovituri puteau să aplice unui condamnat și deseori, aceasta depindea de cât de mult putea îndura acesta fără să moară. Biciuirea era o pedeapsă standard care era executată înainte de condamnarea la moarte.
Biciul sfâșie pielea și carnea Domnului Isus în bucăți. Smalhout compară severitatea rănilor cu arsurile profunde care pot fi mortale în câteva ore dacă nu sunt tratate. Acest tratament este chiar înrăutățit de disprețul soldaților atunci când Îl îmbracă pe Mântuitor în roba de rege. Coroana de spini Îi este înfiptă în pielea capului și sângele Îi curge pe față.
Totuși, acest lucru nu este suficient pentru a provoca milă publicului și Pilat cedează. Guvernatorul roman decide că Domnul Isus trebuie să fie răstignit. Urmează astfel procesiunea pe Via Dolorosa. Pe străzile înguste, Domnul Isus înaintează cu greu cărând traversa de lemn pe umerii Săi răniți, în timp ce este urmat de o mulțime mare de oameni.
În jurul orei 9 dimineața, cortegiul se oprește la Golgota, locul execuției. Domnul Isus refuză să bea vinul cu oțet pe care i-l oferă soldații. Apoi, hainele Îi sunt smulse de pe corp. Și aceasta trebuie să fi provocat dureri chinuitoare, deoarece sângele din rănile biciuirii se uscase și pielea Lui este ruptă din nou.
În continuare, răstignirea este dureroasă dincolo de orice imaginație. Piroanele de fier sunt bătute în încheieturile Lui, deoarece palmele nu i-ar fi putut susține greutatea corpului. Lemnul este apoi atașat de cruce și un cui lung este bătut peste ambele picioare.
Potrivit profesorului Smalhout, atârnarea pe cruce face ca mușchii respiratori să fie trași în sus. Aceasta înseamnă că persoana poate inspira, dar nu poate expira. Drept urmare, timpul cât a stat Domnul Isus pe cruce trebuie să fi fost foarte scurt. Acest lucru ar putea duce la o moarte rapidă, dar cuiul din picioarele prizonierului prelungește suferința, pentru că îi permite victimei să se împingă în sus pentru a trage puțin aer. Cu toate acestea, și mișcarea aceasta Îi provoacă dureri chinuitoare Domnului Isus pentru că spatele Lui sângerând se freacă de lemnul crucii.
Aceasta înseamnă că Domnul Isus trebuie să aleagă între respirație și durere sfâșietoare în picioare și în spate. Pierderea de lichide prin sânge și transpirație are ca rezultat o tensiune arterială scăzută și bătăi mai rapide ale inimii. Și când inima începe să cedeze, lichidul intră în plămâni, iar respirația devine dificilă și setea insuportabilă.
În concluzie, care ar fi cauza exactă a morții Domnului Isus? Majoritatea medicilor sunt de acord că sufocarea este cea mai probabilă cauză a morții Domnului Hristos. După ore sau chiar zile, corpul devine prea epuizat pentru a se împinge în sus pentru a respira. Romanii știau asta. Așa că, atunci când doreau să pună capăt execuției, zdrobeau picioarele condamnaților, ca să nu se mai poată împinge în sus.
Există și alte teorii despre cauza morții Domnului Isus. Unii cred că a fost insuficiență cardiacă, iar alții nu cred că Domnul Isus a murit de fapt. Unii oameni de știință sunt convinși că Domnul Isus a fost resuscitat în Duminica Paștelui. Această teorie a fost însă respinsă de majoritatea academicienilor. Din nou, alții cred că sulița soldatului roman care i-a străpuns inima Domnului Isus a fost cea care L-a ucis.
Majoritatea savanților cred totuși că Domnul Isus a murit înainte de momentul în care El a fost străpuns de suliță, dar este dificil de determinat cauza exactă a morții Sale.
În același timp, creștinii nu ar trebui să rămână blocați în atrocitatea crucificării, așa cum au făcut fiicele Ierusalimului pe Via Dolorosa. În schimb, rememorarea răstignirii Domnului nostru ar trebui să ne conducă la a medita asupra motivelor mai profunde pentru care Domnul Isus a trebuit să treacă prin aceste suferințe nespuse.
Articol publicat de cne.news, tradus și adaptat