Tinerii din Suedia sunt interesați de Biblie

Dumnezeu lucrează în Suedia: interesul tinerilor pentru Biblie este în creștere. O lucrare creștină din Suedia, aflată în pragul închiderii, a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în doar un an, prin implicarea organizației Norea Sweden, în parteneriat cu TWR.

În august 2025, când Martin Stridhammar a preluat conducerea lucrării, aceasta era susținută de un singur angajat. Astăzi, echipa numără patru persoane și publică materiale creștine pe Facebook, Instagram și TikTok. În ultimele 12 luni, conținutul lor a adunat 2,5 milioane de vizualizări.

Un aspect încurajator este interesul tot mai mare al tinerilor, în special al celor cu vârste între 14 și 29 de ani, pentru mesajul Bibliei. Chiar și videoclipurile scurte în care sunt citite câteva versete din Scriptură atrag un număr impresionant de reacții.

În același timp, mai multe confesiuni creștine din Suedia s-au unit pentru a declara anul 2027 „Anul Bibliei”, pe fondul creșterii interesului pentru citirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Martin Stridhammar spune că își dorește ca această lucrare să ajungă la cât mai mulți oameni și cere sprijin în rugăciune, pentru ca inimile și mințile lor să fie deschise față de învățăturile Domnului Isus.

Această experiență ne amintește că, atunci când Dumnezeu lucrează, chiar și mijloacele moderne de comunicare pot deveni instrumente prin care mesajul Evangheliei ajunge la o nouă generație.

Articol publicat de evangelicalfocus.com, tradus și adaptat