Ați avut vreodată acea senzație de strângere în stomac atunci când nu ați putut onora un angajament financiar față de Dumnezeu? Cu toții vrem să dăruim cu bucurie (vezi 2 Corinteni 9:7) și să dăruim până la sacrificiu, dar realitatea ne amenință uneori ca un Goliat uriaș, cerându-ne toată atenția.
Autorul articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală. „M-am simțit foarte apăsat după ce am făcut o promisiune financiară majoră pentru campania de finanțare a bisericii noastre. Tumultul interior de remușcare a fost alimentat de o furtună de costuri medicale neașteptate pentru cancerul de sân al soției mele, lupusul fiicei mele, nunta altei fiice, contribuții monetare pentru sora mea cu dizabilități și pentru mama în vârstă cu venituri fixe și, cel mai important, adevăratul elefant din cameră, mândria mea spirituală pentru că doream să fiu un factor decisiv în biserica noastră. Când concurăm cu oamenii spirituali pentru un loc de onoare, trăim din sabia mândriei, iar dacă circumstanțele se schimbă, murim de sabia aroganței. După cum spune Proverbe 16:18, Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.
Cum am ajuns în această situație dificilă și ce am învățat din păcatele și greșelile mele? Totul a început cu lansarea campaniei de finanțare a bisericii noastre și cu o întâlnire a liderilor, care au explicat cât de important este pentru noi să dăm un exemplu de dăruire biblică sacrificială pentru restul congregației. Îndemnurile au fost bazate pe Biblie, inclusiv fundamentul de a căuta îndrumarea Domnului prin rugăciune, post și citirea Bibliei, împreună cu discuții cu familia și înțelepciunea consilierilor financiari evlavioși. Pastorii au subliniat că această slujire „din dragoste” nu era un legământ financiar de neclintit și că puteam ajusta contribuțiile în funcție de circumstanțe. Eu am bifat toate aceste puncte. Câteva luni mai târziu, după ce am semnat cu mândrie angajamentul financiar, o umbră de îndoială a început să-mi străpungă pacea, pe măsură ce presiunea financiară cauzată de problemele pe care le-am menționat începuse să-și facă efectul.
Pe măsură ce poverile deveneau tot mai mari, eram tot mai apăsat și îmi dădeam seama că dacă Domnul nu-mi schimba Titanicul, aveam să mă lovesc de aisberg. Pe măsură ce presiunile creșteau, vinovăția, rușinea și condamnarea, legate de faptul că trebuia să renunț la angajamentul față de biserică, mă zdrobeau. În timp ce strigam către Domnul după ajutor, o voce mică și liniștită mi-a șoptit: „Uită-te în inima ta pentru a vedea de ce ai promis această sumă în primul rând.”
Acest îndemn a început un proces de operație cardiacă dureroasă, dar necesară, pe măsură ce mi-am dat seama că suma promisă nu provenea de fapt de la Domnul, ci din dorința mea de a fi un mare om spiritual. Această experiență mi-a distrus aparența de sfințenie și m-a ajutat să mă smeresc și să-mi fac curaj pentru a-mi modifica angajamentul financiar. După cum spune în 2 Corinteni 8:12, „Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.” Aceasta a fost o lecție valoroasă care m-a ajutat să fiu un dătător voios și plin de reverență față de Dumnezeu.”
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat