Mai există oameni viteji și curajoși? Suntem și noi printre aceia? Copiii noștri sunt aceia? Ca părinți, cu siguranță am auzit versetele biblice binecunoscute despre creșterea copiilor în cunoașterea Domnului. În Proverbe 22:6 ni se spune să-l învățăm pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, iar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. În Deuteronom 11:19, ni se spune să-i instruim în mod continuu pe copiii noștri în Cuvântul lui Dumnezeu: când suntem acasă, când mergem pe drum, la culcare și la trezire. Și, desigur, ceea ne ce atrage cu adevărat atenția este următorul concept biblic: cel ce cruță nuiaua își urăște fiul, dar cel ce-l iubește îl pedepsește la timp (Proverbe 13:24).
Biblia afirmă clar că, în calitate de părinți, bunici, mătuși, unchi și membri ai unei familii, atât fizice, cât și spirituale, a preda generației următoare o viziune biblică asupra lumii este un act de ascultare. Ne ducem copiii la biserică pentru închinare și părtășie, îi ducem la ora de școală duminicală, la studii biblice și în tabere creștine. Le dăm reguli și le vorbim despre Domnul Isus acasă. Mai trebuie să facem ceva?
Expresia l’dor v’dor tradusă din limba ebraică înseamnă „din generație în generație”. Acesta este un concept biblic important care cuprinde transmiterea tradițiilor, poveștilor și valorilor familiei către generația următoare. La fel ca și cu toate poruncile lui Dumnezeu, ascultarea noastră de a transmite căile Sale generației următoare vine însoțită cu promisiunile Sale de binecuvântări, chiar și atunci când lumea din jurul nostru devine tot mai turbulentă.
De-a lungul Vechiului Testament, pe măsură ce israeliții se străduiau să-I rămână credincioși Domnului, a existat întotdeauna o rămășiță fidelă care a transmis calea lui Dumnezeu din generație în generație. În 1 Cronici 9:1, ni se spune că tribul lui Iuda a fost dus în captivitate la Babilon din cauza necredincioșiei lor. Apoi, versetul 9:2 sare peste cei 70 de ani de captivitate și se concentrează pe întoarcerea în Țara Promisă.
Cei dintâi locuitori care au locuit în moşiile lor, în cetăţile lor, erau israeliţii, preoţii, leviţii şi netiniţii. (1 Cronici 9:2)
Observați care sunt categoriile de oameni menționați. Pasajul se referă în mod specific la preoții și leviții. Când națiunea Israelului se întoarce și reconstruiește cetățile, vedem că preoții și leviții își reiau îndatoririle. Cum știau ei ce trebuiau să facă? Începând cu instituirea preoției cu Aaron la Muntele Sinai și continuând prin captivitatea babiloniană, fiecare generație a predat următoarei generații rolul ei în slujba Domnului. Mai jos, vedem cât de credincioși au fost preoții în a-i învăța pe urmașii lor:
… şi fraţii lor, căpetenii ale caselor părinţilor lor, o mie şapte sute şaizeci, oameni viteji, puşi în slujba Casei lui Dumnezeu. (1 Cronici 9:13).
Expresia „oameni puternici și viteji” este folosită în Vechiul Testament pentru a descrie războinici puternici, precum regele David, care au luptat pentru Domnul (1 Samuel 9:1). Această generație de preoți era formată din conducători și războinici ai Domnului, iar numărul lor era mare. Lauda nu se limitează la preoți. În 1 Cronici 9:20, lucrarea portarilor leviți amintește de zelul lui Fineas pentru Dumnezeu (Numeri 25:11).
Așadar, va exista o nouă generație de războinici puternici pentru Domnul, iar aceștia vor fi zeloși pentru Dumnezeu în lucrarea lor. Ca familie fizică și spirituală, trebuie, prin credință, să ne educăm copiii în cunoașterea Domnului. A fi slujitori ai Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos trebuie să fie ceea ce suntem ca familie.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat