După atacul de anul trecut asupra târgului de Crăciun din orașul Magdeburg, Germania, soldat cu 6 morți, „șocul și durerea care au urmat au atras mulți oameni la biserici”, spun liderii evanghelici.
În fiecare an, în săptămânile premergătoare Crăciunului, marile orașe din Germania își deschid piețele de Crăciun, care reprezintă o tradiție seculară în țară. Magdeburg, Leipzig, Nürenberg și Dresda, printre altele, sunt pline de lumini și tarabe care vând produse tradiționale de Crăciun, mâncare și băutură.
Dar anul acesta, măsurile de securitate au fost sporite pentru a preveni incidente precum atacul care a avut loc pe 20 decembrie 2014, când șase persoane au murit și sute au fost rănite într-un atac cu vehicule la târgul de Crăciun din Magdeburg. Pe 20 decembrie, piața din oraș va fi închisă, în onoarea victimelor.
Cel mai vechi târg de Crăciun din lume, Striezelmarkt din orașul german Dresda, care își sărbătorește cea de-a 591-a ediție anul acesta, a investit încă două milioane de euro în măsuri de securitate.
„Oamenii trebuie să se simtă în siguranță. Măsurile trebuie să fie proporționale, iar controalele vor fi efectuate doar atunci când este necesar”, a explicat Steffen Rietzschel, directorul Biroului pentru Dezvoltare Economică, într-un interviu acordat publicației Pro MedienMagazin.
Securitatea piețelor de Crăciun este, de asemenea, o preocupare pentru guvernul federal. „Mă îngrijorează faptul că până și cele mai mici orașe au nevoie acum de un plan de securitate minuțios pentru a organiza un târg de Crăciun”, a declarat cancelarul Friedrich Merz după întâlnirea cu autoritățile regionale.
Atacul de la Magdeburg i-a determinat, de asemenea, pe mulți oameni să caute sprijin și confort în acele vremuri dificile. „Șocul și durerea care au urmat atacului au atras mulți oameni la biserici”, și-a amintit episcopul Bettina Schlauraff de la Biserica Evanghelică din Germania Centrală.
Articol publicat de evangelicalfocus.com, tradus și adaptat

