Violentele anticrestine se intensifica in Afganistan

Cel mai recent Index Mondial al Persecuţiilor evidenţiază o creştere considerabilă a violenţelor împotriva creştinilor din Afganistan.

Potrivit organizaţiei Open Doors, care monitorizează libertatea religioasă la nivel mondial, Afganistanul ocupă locul al doilea, după Coreea de Nord, pe lista ruşinoasă a celor 50 de state ostile creştinismului. Conform Constituţiei sale Afganistanul este un stat islamic, prin urmare oricare alte religii, cum ar fi creştinismul, sunt privite ca străine şi indezirabile. Administraţia guvernamentală, liderii grupurilor etnice şi religioase, şi chiar simplii cetăţeni sunt ostili practicanţilor oricărei alte religii decât islamul. Comunităţile tribale din Afganistan au o putere mai mare decât autorităţile, iar oricine se converteşte la creştinism este prigonit şi asupra lui se fac presiuni pentru a reveni la islam. Creştinii sunt prigoniţi în special de cei din familia lor, care se consideră trădaţi de aceşti ”nebuni” care au părăsit islamul. În unele cazuri, dacă noii convertiţi nu pot fi convinşi să se lepede de Hristos, aceştia sunt internaţi cu forţa în spitalele de psihiatrie. Alţi convertiţi îşi pierd afacerile şi proprietăţile, sunt abuzaţi, răpiţi, alungaţi, dezmoşteniţi şi pot fi bătuţi şi chiar ucişi de propriile rude. Creştinii din Afganistan riscă totul atunci când spun altora despre Mântuitorul lor. De asemenea, cei care ascultă mesajul lor se supun unor mari riscuri şi pericole pentru că ascultă Evanghelia şi discută despre creştinism.

Nici creştinii străini, care locuiesc sau lucrează în Afganistan, nu sunt în siguranţă aici. Conform unor informaţii publicate de guvernul britanic, peste o sută de creştini occidentali au fost răpiţi în Afganistan începînd cu anul 2001, iar nivelul de ameninţare se menţine ridicat. Situaţia s-a înrăutăţit considerabil după anul 2014, în urma retragerii din această ţară a trupelor majoritar occidentale. Capitala Kabul este dominată de bande criminale care îi vânează pe occidentali pentru a-i preda talibanilor sau pentru a primi recompense în schimbul lor.

Să ne rugăm pentru fraţii noştri de credinţă din Afganistan prigoniţi pentru Numele lui Hristos, ca Dumnezeu să îi întărească în credinţă şi Duhul Sfânt să aducă pace în sufletul lor, în mijlocul tuturor încercărilor. Să ne rugăm pentru ocrotirea specială a puţinilor credincioşi, afgani sau străini, din această ţară, pentru înţelepciune în a găsi modalităţile cele mai sigure de a se întâlni la închinare, rugăciune, studiul Bibliei şi predicarea Evangheliei. Să nu-i uităm nici pe afganii care, dezamăgiţi de islam, ascultă pe internet radiouri creştine şi citesc materiale despre Isus Hristos şi creştinism. Să ne rugăm ca dragostea lui Dumnezeu să le cucerească sufletul şi să le dea credinţa mântuitoare.

Rubrica Info-persecuţii – RVE Bucureşti

Sursa:

https://www.opendoorsusa.org/christian-persecution/stories/pray-for-afghanistan-wwl2018-world-watch-list/