Una din cele mai mari biserici de casă din China, închisă de autorităţile comuniste

Una din cele mai mari biserici de casă din China a fost închisă de autorităţile comuniste. Mai multe despre acest caz vă spunem acum la RVE în rubrica Info-persecuţii. International Christian Concern relatează că sâmbătă, 23 martie a.c., pe la prânz, în jurul orei unu şi jumătate, peste 20 de ofiţeri de poliţie şi alţi funcţionari guvernamentali au efectuat un raid la o şcoală biblică găzduită de biserica Shouwang din Beijing. Autorităţile au cerut creştinilor prezenţi în biserică să-şi înceteze imedat activităţile şi le-au citit un document oficial prin care se interzicea oficial funcţionarea bisericii. De asemenea, i s-a cerut unuia din pastorii bisericii să semneze şi să păstreze un document în care scrie că biserica a susţinut activităţi ca o organizaţie socială fără a fi înregistrată oficial, ceea ce ar reprezenta o violare a legii cultelor în vigoare în China.

Toţi tinerii prezenţi în acea zi la biserică au fost duşi la o şcoală din vecinătate şi interogaţi de către autorităţile comuniste. Tot acolo au fost interogaţi, în aceeaşi zi de 23 martie, şi alţi creştini afiliaţi bisericii din Shouwang. Tuturor credincioşior reţinuţi li s-a cerut să semneze o declaraţie prin care se angajau să nu mai participe la activităţile bisericii, dar aceştia au refuzat să o semneze. Au fost trimişi acasă după câteva ore. Între timp, funcţionarii comunişti au sigilat porţile şi uşile clădirilor în care se adunau membrii bisericii Shouwang. Aceasta este una dintre cele mai mari biserici de casă din capitala Chinei, având peste o mie de membri. De-a lungul timpului, a fost ţinta multor persecuţii pentru că a refuzat în 2011 să se înscrie în cultul creştin controlat de statul comunist. De atunci pastorul senior al bisericii, precum şi alţi doi lideri, se află în arest la domiciliu, iar proprietăţile bisericii au fost confiscate de guvernul chinez.

În urma raidului din 23 martie, conducerea bisericii Shouwang a trimis un mesaj tuturor membrilor în care li se spune că activităţile creştine vor continua în alte locuri şi sub alte forme. Credincioşii din această biserică persecutată au primit încurajări din partea altor biserici de casă prigonite, printre care şi cea din Sichuan. Într-unul din aceste mesaje de încurajare se spune: ”Când am auzit că biserica Shouwang este prigonită din nou… şi că alte biserici se confruntă cu diferite presiuni din partea guvernului, am îngenuncheat pentru a-I mulţumi şi a-L lăuda pe Dumnezeu pentru că ne bucurăm că Mireasa lui Hristos, Biserica, este foarte aproape de Mirele Său”.

Pastorul Bob Fu, preşedintele organizaţiei ChinaAid, a declarat pentru International Christian Concern: ”Opresiunea împotriva bisericilor de casă din China nu va slăbi. Distrugerea lor în numele legii va continua.” Gina Goh, managerul regional al organizaţiei International Christian Concern, cere comunităţii internaţionale să facă presiuni asupra autorităţilor chineze pentru a înceta abuzurile împotriva creştinilor. Ei sunt hărţuiţi, anchetaţi sau închişi dacă nu laudă mai mult Partidul Comunist decât pe Dumnezeu.

Să îi susţinem în rugăciune pe fraţii noştri de credinţă din China, în special pe cei din bisericile subterane luate în vizor de comunişti. În timpul melodiei instrumentale, să ne rugăm ca Dumnezeu să îi încurajeze în credinţă, să îi ajute să reziste presiunilor de a se lepăda de Hristos şi de a înceta să se întâlnească cu alţi credincioşi la rugăciune, studiu biblic şi proclamarea Evangheliei. Să ne rugăm ca, prin aceste persecuţii, biserica din China să crească din punct de vedere spiritual, şi tot mai mulţi chinezi să vadă puterea lui Dumnezeu în viaţa creştinilor prigoniţi.

Sursa: persecution.org