Trump si Kim dau mana si semneaza un Acord istoric

Pe 12 iunie a avut loc mult-asteptata intalnire din Singapore intre presedintele american Donald Trump si liderul Coreii de Nord, Kim Jong-un. In urma dialogului, cei doi au semnat, in fata intregii lumi, un Acord considerat istoric si care deschide noi posibilitati pentru pace in peninsula coreeana. Analistii spun ca s-a gasit o linie comuna pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene si pentru sustinerea stabilitatii si economiei Coreii de Nord.

Inaintea jurnalistilor prezenti la intalnirea celor doi din Singapore, Kim a spus ca ”lumea va vedea o schimbare”, iar Trump a subliniat acelasi lucru adaugand: ”Multumesc. Lucrul acesta este fantastic”.

Intalnirea din Singapore este prima din ultimii 65 de ani, de la sfarsitul Razboiului coreean, dintre un presedinte al Statelor Unite si un lider al Coreii comuniste. Cei doi lideri, care si-au adresat in ultimul an acuzatii grave si s-au amenintat unul pe altul cu distrugerea, au declarat jurnalistilor ca doresc sa depăsească ”trecutul”, iar presedintele Coreii de Sud si-a exprimat speranta intr-un rezultat pozitiv al discutiilor de azi dintre Donald Trump si Kim Jong-un.

Crestinii din intreaga lume s-au rugat pentru intalnirea din Singapore, ca ea sa aduca o schimbare in bine nu doar din punct de vedere politic, economic si social, ci si al libertatii religioase in Coreea de Nord.

Sursa: asianews.it