În societatea actuală, viața pare să fie din ce în ce mai grea și lumea se întreabă unde este Dumnezeu. Oare ce s-ar întâmpla dacă am avea numărul Lui de telefon și am putea vorbi direct cu Creatorul… de ce L-am suna pe Dumnezeu? Și cât de des am face lucrul acesta?
Conform cu ceea ce am învățat la școală, comunicarea de bază constă în mesaje care se transmit între un emițător și un receptor. Cu toate acestea, dincolo de elementele de bază, ajungem să-i cunoaștem cu adevărat pe oameni comunicând și petrecând timp cu ei. Realitatea este că nu putem crea relații decât dacă există un dialog continuu și autentic care implică conversația și ascultarea. La fel este și în relația noastră cu Dumnezeu. Domnul vorbește, iar noi ascultăm. Noi vorbim, iar Dumnezeu ne ascultă. Și chiar mai mult, avem acces la tronul lui Dumnezeu fără limite sau opreliști prin Domnul Isus Hristos, așa cum citim în Sfânta Scriptură, în Epistola către Evrei 10:19-22: Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
Rugăciunea este mult mai mult decât o comunicare instantanee. Biblia este plină de exemple care nu lasă nicio urmă de îndoială că Dumnezeu dorește să comunice constant cu noi și să ne împărtășească voia Lui pentru viața noastră, nu doar să ne vorbească din când în când. Adevărul uimitor este că Dumnezeu ne iubește și Creatorul nostru dorește să trăim o viață împlinită. „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)
De multe ori, poate că vedem rugăciunea ca apelul la numărul de urgență 112, ca leacul miraculos sau duhul din lampă și chiar ca un monolog – însă realitatea este că rugăciunea e un dialog. Desigur, avem nevoie de timp pentru a învăța să diferențiem vocea Domnului de celelalte voci din jurul nostru. De asemenea, ascultarea necesită smerenia inimii. A auzi vocea lui Dumnezeu are de-a face cu a fi în același duh cu Domnul și a-L cunoaște în mod intim. Poate ați observat că acest lucru se întâmplă cu prietenii apropiați, deoarece petreceți mult timp împreună, nici măcar nu este necesar să spuneți o propoziție completă. Doar din câteva priviri sau intonații ale vocii, știți deja ce vrea să spună celălalt. Deși suntem diferiți, ajungem să ne înțelegem bine. Mai mult decât oricine, Dumnezeul nostru nu întârzie să ne audă. Domnul ascultă ceea ce spunem și știe chiar ceea ce nu spunem. În Romani 8:26-27, Biblia ne spune că Duhul Sfânt duce cererile și rugăciunile noastre către Dumnezeu cu suspine negrăite – și chiar și ceea ce este în adâncul ființei noastre, ceea ce nu am spus nimănui, Domnul știe. Dumnezeu ne rânduiește pașii, și când suntem conectați la El și dorim să facem voia Lui, chiar și când greșim și păcătuim, El tot ne va ridica și ne va arăta calea.
Așadar, putem să ne rugăm cu încredere înaintea lui Dumnezeu, știind că El ne ascultă. Dar pentru a putea auzi vocea Lui este nevoie să fim dispuși să ascultăm de Cuvântul Său și de voia Sa pentru viața noastră. Dumnezeu dorește să aibă o relație cu noi, nu doar o conversație.
„Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”, zice Domnul (Ieremia 29:12-14).
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat.