De obicei, nu se acordă o atenție deosebită adevărului biblic că, după ce a murit, Domnul nostru Isus Hristos a fost îngropat (1 Corinteni 15:4). Poate părea un detaliu minor, dar acest fapt este important pentru înțelegerea deplină a lucrării mântuitoare a Domnului nostru Isus Hristos. Atât Evangheliile, cât și Faptele Apostolilor, precum și Pavel în epistolele sale, menționează îngroparea lui Hristos ca parte integrantă a explicației lor despre calea mântuirii în Hristos.
La început, nu putem presupune ca normal faptul că trupul lui Isus a fost depus într-un mormânt. Se pare că trupurile criminalilor executați în Ierusalim de către romani erau aruncate în mod obișnuit la groapa orașului numită Gheena, sau Valea lui Hinom. Acesta era spațiul fizic propriu-zis în care gunoiul era incinerat.
În Evanghelia lui Luca ni se spune că: „Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.” (Luca 23:50-53) Este de remarcat faptul că acest act hotărât al lui Iosif din Arimateea cu privire la trupul lui Isus fusese deja profețit de Isaia, cu secole mai devreme: „Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.” (Isaia 53:9)
Trupul lui Isus a fost depus într-un mormânt unic, care nu fusese folosit înainte, era nou și se afla săpat în stâncă (Matei 27:60). Mai mult, așa cum spune Ioan, trupul Domnului a fost învelit în pânză de in și mirodenii (Ioan 19:40). Apostolii Petru și Pavel văd, de asemenea, împlinirea unei alte profeții din Vechiul Testament, profeția din Psalmul 16 a împăratului David: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.”
Apostolul Petru citează aceste cuvinte în mesajul său din ziua Cincizecimii (Fapte 2:31). La fel și Pavel în Fapte 13:35-37. Ceea ce sugerează ambele mesaje apostolice este contrastul pe care îl creează mormântul regelui David la Ierusalim cu cel al lui Hristos. Pe de o parte, avem imaginea putrezirii care l-a afectat chiar și pe David, însă Domnul Isus nu a văzut nicio putrezire, mormântul lui Hristos este gol.
Dar semnificația înmormântării trupului lui Isus indică dovada finală sau certificarea morții sale. În plus, înmormântarea lui Isus este un fel de coborâre pe pământ, iar în cazul Domnului nostru Isus Hristos este o parte integrantă a stării Sale de smerenie. Isus s-a supus de bunăvoie cerințelor Legii lui Dumnezeu cu privire la cei ce o încalcă, adică noi toți (Galateni 4:4).
Aceasta înseamnă că El și-a asumat responsabilitatea pentru păcatele noastre, luând asupra Lui pedeapsa pe care o meritam, care nu este alta decât moartea (Romani 6:23). După cum spune Pavel: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)
Prin urmare, Isus a murit și a fost îngropat. Înmormântarea Sa arată măsura în care El s-a identificat cu noi, pentru că face aluzie la sentința de condamnare a păcatului care implica o întoarcere în pământul din care omul a fost luat (Geneza 3:17). Avem aici o demonstrație uriașă a marii iubiri cu care ne-a iubit Hristos, până la punctul de a suferi această incalificabilă ticăloșie, pentru ca El să fie astfel Mântuitorul nostru. Moartea și îngroparea lui Hristos arată ce merită păcatele noastre.
Dar, în același timp, moartea și îngroparea Lui consolidează plata integrală a păcatelor noastre. Acestea ne transmit că datoria pentru vinovăția noastră a fost anulată prin moartea Lui pe cruce. Căci înmormântarea lui Hristos indică îngroparea păcatului, așa cum spune profetul Mica: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7:18-19)
Aceasta are consecințe glorioase și eterne pentru noi toți cei care ne punem speranța mântuirii exclusiv în Domnul Isus Hristos, căci așa cum spune și reformatorul spaniol, Constantino de la Fuente: „Prin moartea lui Isus Hristos, moartea noastră este biruită, și prin înmormântarea Lui este biruită înmormântarea noastră. Moartea lui Hristos înghite și consumă moartea noastră. Mormântul Lui înghite și mistuie mormântul nostru.”
Îngroparea lui Hristos înlătură teama de îngroparea noastră, pentru că este garanția că mormântul nu este destinul nostru final. Moartea și înmormântarea lui Hristos sunt, în realitate, moartea și îngroparea morții însăși! Iată ce a profețit Osea: „Îi voi răscumpăra din mâna Locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!” (Osea 13:14) Aceasta este încă o profeție care a anticipat, cu secole înainte, rezultatele concrete ale lucrării lui Isus Hristos pentru mântuirea noastră.
În acest sens, trebuie să privim îngroparea lui Hristos ca o pregătire pentru învierea Sa. Mormântul este locul din care Domnul nostru Isus Hristos va învia din morți. Din el, Domnul Isus a înviat biruitor, deoarece mormântul nu L-a putut ține. Și învierea lui Hristos este dovada că datoria pentru păcatele noastre a fost plătită prin moartea Lui pe cruce.
Așa cum spune apostolul Pavel: „(El) care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (Romani 4:25-5:1) Având în vedere faptul învierii fizice și trupești a Domnului nostru Isus Hristos din morți putem concluziona împreună cu Pavel, apostolul neamurilor: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15.55-57)
Încrederea în Hristos care a biruit moartea și nu a putut fi ținut de mormânt poate risipi teama fiecărui om de a înfrunta moartea și îngroparea.
Acesta este mesajul pe care trebuie să-l sărbătorim de Paște: bucuria de a ști că puterea mormântului a fost învinsă de Domnul Vieții.
Articol publicat de evangelicalfocus.com, tradus și adaptat.