Metodiștii, origine și perspectivă

De curând, o serie de publicații creştine au anunţat, cu regret, că la conferința metodistă susţinută, atât online, cât şi fizic, la Centrul Național de Conferințe din Birmingham, s-a votat, în procent covârşitor (254 – 46), în favoarea căsătoriilor cuplurilor de același sex ce au loc în bisericile metodiste din întreaga organizaţie, în măsura în care legea din locul în care se află biserica o permite.

Cu toate acestea, există încă mulți credincioşi din sânul Bisericii Metodiste care rămân dedicați învățăturii Bibliei şi scopurilor lui Dumnezeu pentru creație, cât și viziunii Sale pentru viață, societate şi familie. Aceştia sunt puşi, în aceste condiţii, într-o poziţie foarte dificilă în cadrul Bisericii.

Aceasta frământare din interiorul Bisericii Metodiste cere o reîntoarcere la motivaţiile şi scopurile ei încă de la înfiinţare, cu precădere a celui care a pus bazele acestei mişcări.

Istoricii sunt de-acord că metodismul este unul dintre marile fenomene ale secolului al XVIII-lea, fiind strâns legat de numele de John Wesley (1703 – 1791), o personalitate care a dominat secolul din punct de vedere religios, mulţi considerând că, prin predicile lui, a salvat Anglia de o revoluţie similară cu cea care a avut loc în Franţa în 1789.

Wesley s-a născut într-o familie de anglicani, fiind al cincisprezecelea copil din cei nouăsprezece ai familiei. A studiat la Oxford, apoi la Colegiul Lincoln, iar începând cu anul 1728 a fost ordinat ca preot. În această perioadă, împreună cu fratele său, Charles Wesley, şi prietenul său, George Whitefield, aveau întâlniri pentru rugăciune şi studierea Bibliei. Ei au denumit micile lor întâlniri, la care s-au alăturat şi alţii, „Clubul Sfânt”, iar ulterior, datorită obiceiurilor stricte ce îi caracterizau în studiul Bibliei, au ajuns să fie cunoscuţi sub numele de metodişti.

În timpul vieţii sale ca şi predicator, Wesley a parcurs peste 200.000 de mile prin Anglia, Scoţia şi Irlanda, a rostit în jur de 42.000 de predici, a scris 200 de cărţi şi a organizat activităţile urmaşilor lui.

John Wesley a organizat prima conferinţă anuală a predicatorilor metodişti, a împărţit Anglia în circumscripţii, a pus bazele bisericii metodiste din America, ordinând pastori în acest sens.  Prin astfel de acţiuni, metodice, Wesley s-a dovedit a fi un geniu organizatoric, ceea ce se poate demonstra şi prin faptul că se ştie exact câţi adepţi a avut la moartea să: 294 de predicatori, 71 668 de membri britanici, 19 misionari şi 43 265 de membri americani cu 198 de predicatori.

După moartea lui, metodiştii din Anglia s-au organizat într-o biserică separată de Biserica Anglicană, păstrând din ea organizarea episcopală.

Toate indicațiile arată că John Wesley a fost un om absolut dedicat autorității Bibliei și clarității învățăturii ei. El s-a descris ca „un om de o carte”, ceea ce nu înseamnă că a citit doar o carte, ci multe, însă a fost absolut dedicat unei cărți mai presus de toate celelalte cărți – Biblia ca autoritate supremă a credinței și practicii în viața Bisericii și a creștinilor. Ca şi Reformatorii, el credea că ceea ce trebuie să știe un om pentru viață și credință este clar din Scripturi.

Wesley era convins că transformarea societății se poate face prin predicarea Evangheliei și credea că această transformare are loc atunci când oamenii răspund Evangheliei și viața lor este conformă Scripturii. El s-a opus multor lucruri din societate care au fost degradante pentru viață și care restricționează libertățile oamenilor: s-a exprimat împotriva alcoolului, sclaviei şi războiului şi a creat mici societăţi de speranță și sfințenie în toată Marea Britanie, care s-au răspândit în întreaga lume.

Astfel, se poate spune că la înfiinţare, Mişcarea Metodistă a avut meritul de a fi ridicat cu multă seriozitate problema sfinţeniei personale a fiecărui credincios, însă, din păcate, ceea ce pare să fi făcut Biserica Metodistă astăzi este să se alinieze mai degrabă spiritului epocii, decât să ofere o viziune a libertății, speranței și sfințeniei unei lumi care are nevoie disperată de ea.

 

Bibliografie:

www.christiantoday.com

Trandafir Șandru, Biserica creștină, evoluție și spiritualitate, Editura Institutului Teologic Penticostal, București, 1995

Earle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2007

Jonathan Hill, Istoria gândirii creștine, Casa Cărții, Oradea, 2019,