De curând, autoritatea de reglementare a mass-mediei din Marea Britanie, Ofcom, a publicat ultimele sale cercetări cu privire la ceea ce spectatorii și ascultătorii ar putea considera a fi jignitor. S-a constatat că oamenii sunt mai puțin preocupați de faptul că pot auzi cuvinte vulgare la televizor sau radio, dar sunt atenți și total împotriva limbajului ce ar putea fi considerat discriminatoriu.
Ofcom subliniază că libertatea de exprimare este importantă, dar că publicul ar trebui protejat și de „infracțiuni nejustificate”, pe baza a ceea ce oamenii consideră că ar putea fi jignitor. Această cercetare reflectă o tendință a discursului public din UK, care constă în faptul că oamenii își folosesc sentimentele de ofensă ca bază pentru a face atacuri personale asupra celorlalți pentru opiniile lor. La rândul lor, cei atacați se pot simți nesiguri fizic datorită cuvintelor ce le-au fost adresate.
Discuția despre „siguranță” poate părea extremă pentru unii, dar pentru alții – în special pentru cei care formează minorități care se confruntă cu ostilitate în viața de zi cu zi – reprezintă o teamă viscerală pentru propria lor siguranță fizică, dar și un atentat la libertatea lor.
Vorbirea în sine poate reprezenta, astfel, o formă de violență, care trebuie judecată mai degrabă din punct de vedere al impactului pe care ar putea să-l aibă, mai mult decât din punctul de vedere al intenției vorbitorului.
Pe de altă parte, în mod surprinzător, oamenii se tem ca nu cumva vorbele lor să fie interpretate greșit de alții și astfel evită tot mai mult să vorbească. Drept urmare, vocile moderate încetează să mai fie auzite.
Ce pot face creștinii în această situație? Răspunsul este oferit de Tim Farron, creștin protestant și, în același timp, membru al Parlamentului pentru Westmorland și Lonsdale din 2005, într-un articol de opinie publicat pe www.christiantoday.com:
„În primul rând, trebuie să recunoaștem că suntem cu toții imperfecți și că instituția bisericii este contaminată în ochii lumii: de multe ori a adăpostit oameni care și-au folosit în mod greșit puterea și poziția. Însă biserica are o comoară vindecătoare, uimitoare, care poate ține piept rănilor provocate de societatea în care trăim. Isus promite să fie speranța și securitatea noastră. El este spațiul nostru sigur.
El știa că identitatea și existența sa sunt amenințate. El a experimentat furia mulțimii și violența fizică care a dus la moartea Sa. Dar moartea Lui nu a fost lipsită de sens. A murit pentru dreptul nostru de a exista. Și El ne iubește necondiționat. Acum stă cu brațele deschise pentru a-i întâmpina pe cei nesiguri și răniți. El promite că va lega inima frântă și va elibera pe captivi.
Dar aceasta este provocarea: El vrea să o facă în felul Său și nu al nostru. El nu promite pur și simplu că va susține toate credințele și comportamentul nostru și acesta este obstacolul culturii noastre. Este împotriva culturii de astăzi, însă trebuie să ne dăm seama că nu trăim în primul rând pentru a ne mulțumi pe noi înșine; că suntem chemați să renunțăm la identitățile noastre auto-create și să acceptăm identitatea noastră în Hristos. El ne cere să ne înghițim mândria și să ne punem încrederea în Cineva din afara noastră. El vrea ca noi să acceptăm suveranitatea Sa asupra vieții noastre.
Acest lucru este radical, revoluționar și contracultural pentru fiecare generație, nu doar a noastră … și acesta este doar un indiciu al autenticității lui Isus.
Acest lucru este extrem de dificil, dar este și eliberator atunci când înțelegem promisiunea Lui, respectiv că El ne va purta poverile. Matei 11, versetul 28 spune: „Veniți la mine toți cei obosiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”. Această chemare a lui Isus spune, de fapt, că nu mai este nevoie să ne cheltuim toată energia pentru a pleda pentru propria noastră existență. Acest lucru a fost deja realizat.
Isus ne aduce la cunoștință faptul că identitatea noastră este sigură în El. Suntem creați pentru a fi în relație cu El și suntem complet iubiți. El oferă odihnă sufletelor noastre și putere în luptele noastre.
Și odată cu aceste cunoștințe, vine o provocare suplimentară. Ca și creștini, trebuie să ne implicăm în dezbateri și să arătăm că este posibil să ne tratăm unii pe alții cu bunătate, har și respect, exprimându-ne totuși opiniile. Nu ar trebui să rămânem neutri prin frică, ci trebuie să arătăm un model mai bun, unul bazat pe iubire.
Cel mai important, în această epocă a schimburilor verbale încărcate de furie, trebuie să iertăm pe cei care ne jignesc. Dacă iertarea ar fi ușoară, nu ar exista atât de multe exemple în Biblie despre asta. Dar Domnul Isus Hristos ne învață – și ne arată cum – să întoarcem celălt obraz și să ne iubim în continuare.
Modul în care ne comportăm unul față de celălalt se rezumă în cele din urmă la propriile alegeri. Este vorba de responsabilitate și civilizație, de a ne prețui reciproc umanitatea, de a respecta punctele de vedere opuse și de a ne aminti cum să nu fim de acord. Este vorba despre a ne aminti că fiecare dintre noi suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu.
Există o tentdință a creștinilor, care se traduce în faptul că, pe măsură ce căutăm să fim plini de har, alunecăm în a fi, pur și simplu, neofensivi, ținându-ne strâns de un fel de neutralitate în privința oricărui subiect. Sunt sigur că nu suntem chemați să fim așa. Trebuie să luptăm împotriva nedreptății din lume când o vedem, dar Hristos, Domnul, vrea să o facem cu forța Sa.
În cele din urmă, Domnul Isus Hristos este singura speranță a lumii. Nu există un plan B. Nu ne putem salva pe noi înșine prin eliberare de sine, dar putem îndrepta oamenii spre Calea noastră. Și în societatea de astăzi, din ce în ce mai partizană, intolerantă și cenzurantă, este necesar ca cei care cred în Hristos să-și mențină libertatea de a nu fi de acord și de a critica, de a argumenta și dezbate și de a-l considera pe Hristos ca o speranță pentru lume, însă acestea trebuie făcute bine. În caz contrar, putem pierde cu totul aceste libertăți”.