Întreaga credință creștină depinde de evenimente istorice care au avut loc în Ierusalim – fapte care au generat presiune pe tot parcursul istoriei. Evenimentul culminant a fost învierea fizică a lui Isus din Nazaret. Conform Scripturii, Isus nu a fost „înviat la viață în inimile noastre”, așa cum proclamă liberalismul teologic, și nici nu a fost resuscitat dintr-o experiență aproape de moarte. După cum spunea Miracle Max din The Princess Bride, „Există o mare diferență între cei aproape morți și total morți. Aproape mort înseamnă foarte puțin viu”.
Evenimentul esențial al credinței creștine se concentrează pe un om care a fost mort, dar a devenit viu prin acțiunea divină (Fapte 13:30). Apostolii credeau în mod clar că afirmația centrală a proclamației lor era învierea trupească a lui Isus Hristos.
Nu putem fi indiferenți față de pretenția învierii fizice a lui Hristos. În urmă cu 2.000 de ani, urmașii lui Isus și-au pus viața în pericol pentru ca lumea să creadă mesajului lor. Și astăzi, bărbatul și femeia modernă continuă să se lupte cu mesajul ucenicilor.
Iată concluzia: fie trupul mort al lui Isus este pur și simplu un praf străvechi împrăștiat în Orientul Mijlociu, fie afirmațiile despre înviere sunt adevărate. Dacă este adevărat că Hristos a înviat din morți, atunci acest fapt schimbă totul.
În domeniul apologeticii creștine, există o dezbatere continuă. De la apologetica clasică și apologetica evidențială până la apologetica presupozițională, fiecare abordare prezintă ca punct final afirmația conform căreia creștinismul este adevărat – adevărat prin faptul că este atât coerent filosofic, cât și prin faptul că acesta corespunde realității.
Dacă luăm în considerare abordarea apologeticii evidențiale, care se concentrează pe dovezile învierii, de-a lungul relatării istorice din Fapte, găsim un accent pronunțat pe învierea lui Hristos ca temei al metodei de evanghelizare a apostolilor și al adevărului Evangheliei. Atestarea veridicității Evangheliei a fost întemeiată pe faptul că învierea a avut loc ca un eveniment literal, istoric. Astfel, învierea este folosită în Faptele Apostolilor pentru a mărturisi adevărul Evangheliei…
- „După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.” Fapte 1:3
- „cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.” Fapte 1:22
- „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui.” Fapte 2:32
- „Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.” Fapte 3:15
- Unii ascultători erau „foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi”. Fapte 4:2
- „Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.” Fapte 4:33
- „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” Fapte 5:31–32
De ce ar muri apostolii o moarte de martir pentru o înșelătorie, pentru o minciună? Cea mai simplă explicație este că ei credeau că Isus a înviat cu adevărat din morți. Această credință este esențială și fundamentală pentru creștinism. Unde ne duce asta?
Pe baza cuvintelor finale ale lui Isus din Fapte 1:8, creștinii sunt chemați să fie martori ai puterii Evangheliei în lumina învierii lui Hristos. Credibilitatea învierii lui Isus este direct legată de mărturia noastră publică. Prin urmare, creștinii trebuie să depună mărturie, având credința că Isus Hristos a înviat, iar El este Domnul. Apelul nostru către necredincioși este legat de înviere ca eveniment real, literal, în istoria omenirii.
Oricare ar fi obiecțiile pe care vrem să le ridicăm cu privire la dificultatea de a crede în creația ex nihilo sau că Iona a fost înghițit de o balenă, dacă Isus a înviat fizic, toate declarațiile de miracole înregistrate în Sfânta Scriptură devin posibile – sunt adevărate. Poate cuiva nu-i place o afirmație doctrinară sau etică a creștinismului, iar aceasta ridică o întrebare despre credința acelei persoane: A înviat Isus din morți?
Logica ne spune că, dacă Hristos a înviat din morți, atunci orice alt eveniment miraculos sau pretenție doctrinară sau etică din Scriptură este de asemenea adevărată. Dacă Hristos își poate promite învierea cu mai mult timp înainte de a fi pironit pe o cruce (Marcu 10:32-34), atunci valabilitatea și inevitabilitatea altor promisiuni rămân intacte, inclusiv promisiunea Sa pentru un rai veșnic și un iad veșnic.
Istoricul bisericesc Jaroslav Pelikan a susținut că învierea este revendicarea decisivă a creștinismului. „Dacă Hristos a înviat, nimic altceva nu contează”, a spus Pelikan, „Și dacă Hristos nu a înviat, nimic altceva nu mai contează”. Aceasta nu este doar o afirmație făcută de un istoric al bisericii, ci și de apostolul Pavel. În 1 Corinteni 15, Pavel declară ferm că, dacă Hristos nu a înviat, cu toții ar trebui să mâncăm și să bem, pentru că tot ceea ce ne așteaptă este inexistența, nici măcar iepurașul de ciocolată.
Așadar, Isus este mort sau viu? Răspunsul creștin este: Isus Hristos trăiește! Isus Hristos a înviat din morți și mântuirea noastră este realizată.
Articol preluat de pe wng.org/opinions, tradus și adaptat.