Indiferent ce am făcut, Tatăl nostru ceresc încă ne poate primi. Dragostea Lui este necondiționată și dragostea Lui nu eșuează niciodată. Îl întristăm pe Dumnezeu și Îi frângem inima prin comportamentul nostru, dar nu putem stinge iubirea Lui statornică și veșnică pentru noi.
În Evanghelia după Luca 15:13-19, Mântuitorul ne relatează povestea unui fiu rătăcit, spunând: „Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci, s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”.
Răspunsul tatălui la întoarcerea acasă a fiului risipitor este o imagine frumoasă a felului în care Tatăl nostru ceresc simte compasiune pentru noi. Domnul Isus continuă, „Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult … Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit’” (v. 20-24).
În contrast, celălalt fiu al tatălui din povestirea biblică nu era fericit. Venind acasă de la munca câmpului, s-a supărat să vadă că fratelui său infidel i se dă o petrecere la întoarcerea acasă. Fiul mai mare și-a arătat faptele drept motivul pentru care tatăl său ar trebui să-l binecuvânteze, spunând: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am călcat porunca şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei” (v. 29); „Fiule, i-a zis tatăl, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău” (v. 31). Tatăl i-a reamintit fiului mai mare că el nu era unul dintre angajați, ci era fiul lui. Acesta nu și-a înțeles poziția, a muncit din greu pentru tatăl său, dar nu și-a cunoscut tatăl. Se plângea că nu avea un ied să se ospăteze cu prietenii lui, deși i se dăduse o fermă întreagă!
Poate că uneori ne raportăm mai mult la fiul cel mare, spunând: „Doamne, am făcut toate aceste lucruri pentru Tine, dar Tu nu m-ai binecuvântat așa cum mi-am imaginat”. Ne închipuim adesea că purtarea noastră bună merită binecuvântarea lui Dumnezeu, dar adevărul este că binecuvântările lui Dumnezeu sunt oferite întotdeauna gratuit și sunt total nemeritate. Suntem binecuvântați datorită bunătății Sale și, în înțelepciunea Sa de Tată, El nu ne binecuvântează pe toți în același mod. Așadar, Dumnezeu este și va fi mereu esența pură a iubirii și acceptării necondiționate atunci când venim la El în numele Fiului Său, Isus Hristos. Dumnezeu Își iubește copiii nu pentru ceea ce sunt ei, ci pentru ceea ce este El.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat.