Sfânta Scriptură ne oferă mântuire, creștere spirituală, maturitate și echipare pentru toate aspectele vieții și ale slujirii. Unii creștini par încântați de studiul Bibliei, în timp ce alții par speriați de acest concept.
De ce ar trebui să investim timp în studiul Bibliei?
Iată cinci motive bune:
- Pentru viața spirituală
Când Isus le-a vorbit conducătorilor religioși, în Ioan 5, i-a șocat spunând că nu-L cunoșteau pe Dumnezeu și nici nu aveau Cuvântul Lui în ei. Aceștia erau bărbați care petreceau ore întregi în sulul Torei în fiecare zi.
Isus a subliniat că ei credeau că pot găsi viața în Scripturi, dar, de fapt, Scripturile indicau către o persoană – Domnul Isus! (Ioan 5:39). Pe măsură ce studiem Biblia, ea ne îndreaptă către Isus.
Când Îl întâlnim pe Isus, găsim însăși viața spirituală. Cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl, prin Isus Fiul, este însăși esența vieții veșnice. (Ioan 17:3)
- Pentru creșterea spirituală
Ca părinți, avem marea bucurie și privilegiul de a aduce acasă un nou-născut în familia noastră! În sine, viața este relativ simplă pentru copil… Acesta mănâncă și doarme, iar mesele obișnuite, formate la început din laptele matern, au ca rezultat creșterea lui.
Petru folosește, așadar, în mod pozitiv analogia cu laptele pentru a descrie modul în care Biblia ne va hrăni și ne va crește credincioși. „ şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire”. (1 Petru 2:2).
- Pentru maturitatea spirituală
Credincioșii maturi pot discerne între bine și rău, deoarece au fost instruiți pentru provocările maturității spirituale. Unde ar trebui să căutăm hrană solidă dacă Biblia ne oferă lapte spiritual? Tot în Biblie – acea parte a analogiei rămâne consecventă! „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul”. (Evrei 5:11-14)
Un credincios ajunge cu adevărat matur atunci când are o dietă a Bibliei care îi modelează viața și caracterul.
- Pentru eficiența spirituală
Trăim într-o eră a oportunităților nelimitate. Astfel, unde vă duceți dacă doriți echipare temeinică pentru slujire în biserică, acasă și la locul de muncă?
Există atât de multe seminarii, ateliere, cărți, cursuri și instituții care ne invită să venim și să învățăm. Însa Pavel, scriindu-i lui Timotei, a descris necesitatea Scripturii, inspirată de Dumnezeu. Scriptura ne învață, ne mustră, ne corectează și ne antrenează.
- Pentru desfătarea spirituală
Psalmul 1 ne face cunoștință cu omul care nu permite ca lumea să-i modeleze viața. În schimb, plăcerea lui este în descoperirea Domnului; meditând la Sfânta Scriptură zi și noapte. Oare la ce face referire cuvântul „plăcere” din Psalmul 1:2? Răspunsul este că omul drept nu se preocupă doar de mesaj, găsindu-și instrucțiunile de viață în el. Dimpotrivă, el se bucură de Scriptură. Există ceva în însuși caracterul lui Dumnezeu și, prin urmare, în Cuvântul Său, care ne determină să îl citim și studiem din pură plăcere. Motivul suprem pentru a petrece timp în Cuvântul lui Dumnezeu nu este că trebuie, ci pentru că avem privilegiul să-l studiem!
Așadar, rezultatul acestei influențe biblice în viețile noastre este o echipare completă pentru orice lucrare bună, iar aceasta este o promisiune! (2 Tim. 3:16-17). Biblia ne oferă mântuire, creștere spirituală, maturitate și echipare pentru toate aspectele vieții și slujirii. Inima bucuriei eterne și a plăcerii care nu pălește ne este deschisă în revelația Scripturii!
Articol preluat de pe evangelicalfocus.com, tradus și adaptat.