Întâlnim adesea cuvântul smerenie în Sfânta Scriptură, motiv pentru care încercăm să abordăm acest termen și să răspundem la întrebări precum: Ce este mai exact smerenia? Cum o definim? De ce este atât de importantă pentru Dumnezeu?
Smerenia poate fi definită și ca lipsă de aroganță, o viziune modestă despre sine. Cu toate acestea, definiția biblică a smereniei este mult mai mult de atât, pentru că implică o atitudine de evlavie continuă, deoarece suntem chemați să fim urmași umili ai Domnului Isus Hristos și să avem încredere în înțelepciunea lui Dumnezeu, să fim smeriți în fața Creatorului nostru pentru darul vieții care ne-a fost dat.
Smerenia biblică se bazează pe natura lui Dumnezeu. Fiul întrupat este smerit de la naștere până la răstignirea Sa. EL este smerit în fața omenirii, căreia a venit să-i slujească și supus înaintea lui Dumnezeu.
În cartea Proverbe, capitolul 3, cu versetul 5 găsim cuvintele: “Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta!” Acest verset poate fi un rezumat al semnificației biblice a smereniei, care presupune încredere deplină în Domnul și sprijin pe înțelegerea, înțelepciunea și divinitatea lui Dumnezeu. Pentru a face acest lucru, trebuie să avem cerința inițială a smereniei, respectiv aceea de a ne deschide inimile și de a lăsa deoparte aroganța ego-ului nostru.
De asemenea, tot in cartea Proverbe, capitolul 22 cu versetul 4 găsim scris: “Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăția, slava și viața“.
Aici ni se oferă o explicație directă, o definiție exactă:. „Smerenia este frica de Domnul”. A fi smerit nu constă numai în a avea încredere în Dumnezeu și a urma voia Lui, ci și în a ne teme de consecințele neglijării poruncilor Sale în ceea ce privește adevărul, iubirea, etica muncii, mila și așa mai departe. Smerenia înseamnă recunoașterea puterii lui Dumnezeu și a potențialei sale pedepse dacă nu căutăm neprihănirea.
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, smerenia se definește prin atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. Așadar, nu mândru sau trufaș, nu arogant sau asertiv, ci într-un spirit de supunere.
“Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi“, găsim scris în cartea Proverbe, capitolul 11, cu versetul 2.
Importanța smereniei este legată direct, așadar, de consecințele devastatoare ale mândriei, care ne desparte de Dumnezeu, deoarece mândria presupune că nu recunoaștem și nu apreciem suveranitatea veșnică a Domnului nostru. Prin urmare, importanța smereniei se vede în recunoștința profundă pe care o avem față de Dumnezeu, în recunoașterea corespunzătoare a divinității și a iubirii Lui pentru noi. Importanța smereniei se regăsește și în recunoașterea slăbiciunilor noastre, ca oameni, mai ales în fața păcatului.
Deci, smerenia este frecvent menționată în Scriptură, deoarece are legătură cu mântuirea noastră în Domnul Isus Hristos. Apoi, însuși Mântuitorul S-a smerit, cu atât mai mult, ce ne-ar putea împiedica pe noi, oamenii? Găsim scris în Sfânta Scriptură în epistola către Filipeni capitolul 2 versetele 6-9: “El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.”
Smerenia merge, așadar, mână în mână cu supunerea. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că, fiind creștini, trebuie să ne supunem unii altora cu smerenie. „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. “Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5).
Fiind supuși și „îmbrăcându-ne cu smerenie”, putem crea pace și unitate cu ceilalți.
Să ne rugăm, așadar, pentru o inima smerită!