Când Domnul Isus a venit în lume, El ne-a vorbit despre Împărăția cerurilor și ne-a cerut să-I trăim principiile aici, pe pământ, ceea ce înseamnă, de fapt, răsturnarea valorilor personale sau înlocuirea lor cu cele ale Domnului Isus.
Aici ar fi multe de spus, însă în primul rând trebuie să fim dispuși să-L urmăm pe EL. Când Domnul Isus i-a chemat pe ucenici la El pentru prima dată, ei au lăsat totul pentru a-L urma. În Evanghelia lui Marcu, la capitolul 1, versetele 16-20, ni se spune: “Pe când trecea Isus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând o mreajă în mare, căci erau pescari. Isus le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” Îndată, ei şi-au lăsat mrejele şi au mers după El. A mers puţin mai departe şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care şi ei erau într-o corabie şi îşi dregeau mrejele. Îndată i-a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată şi au mers după El”.
Primii urmași ai Domnului Isus Hristos și-au pierdut literalmente mijloacele de existență pentru a-L urma, I s-au dedicat complet. În mod similar, suntem chemați să facem și noi sacrificii pentru Domnul nostru Isus Hristos, să fim dispuși să ne trăim viața conform valorilor Lui, să facem ceea ce ne cere El, deoarece, pentru Domnul Isus, credința și acțiunea merg mână în mână, nu se poate una fără cealaltă. Deși pare un lucru greu de realizat, nu este, pentru că atunci când venim la Mântuitorul Isus Hristos, barierele dintre noi și Dumnezeu sunt dărâmate și Dumnezeu Însuși trăiește în noi prin Duhul Său cel Sfânt, ne dă putere, ne călăuzește și ne umple de dragostea Lui.
Odată ce am luat hotărârea să-L urmăm pe El, vom avea o relație cu Dumnezeu, iar El va fi Prietenul nostru. Dar, ca orice altă relație, și aceasta trebuie să fie hrănită și întărită. Dacă nu este, se va ofili și se va răci; Dumnezeu ni se va părea îndepărtat și nu ne vom mai gândi la El ca la Prietenul nostru. S-ar putea chiar să ne comportăm într-un fel în care nu-L onorează și care, în schimb, este autodistructiv. Biblia ne avertizează în 1 Ioan 2:15: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.”, iar versetul 17 din același capitol spune: “Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac”.
Așadar, când citim sau auzim Cuvântul Său, El ne vorbește. Când ne rugăm, Îi vorbim. Timpul petrecut cu Dumnezeu, în mod special în rugăciune și în citirea Bibliei, este necesar pentru ca astfel, spune Biblia în Coloseni 1Ș10: “să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu”.