Recent, a avut loc o descoperire de importanță internațională, iar autorii acesteia sunt o echipă de arheologi din zona Cambridgeshire. Săpăturile din orașul britanic Fenstanton au scos la iveală cinci cimitire romane, unde se pare că au fost înmormântați 40 de adulți și 5 copii. Acestea au fost datate înspre finalul secolului al treilea după Hristos. Precum majoritatea cimitirelor din perioada de dominație a imperiului roman și acestea au fost amplasate de-a lungul unui drum principal care lega mai multe așezăminte din vremea respectivă, pe locul cărora se află acum Cambridge-ul și Godmanchester.
Pe lângă oseminte, au fost găsite și obiecte precum broșe (una dintre ele reprezentând, de exemplu, un cal și un călăreț), o mulțime de monede din perioada secolului 3, obiecte din ceramică elegant decorată și chiar fosile animale. Totuși, descoperirea care a atras cel mai mult atenția cercetătorilor este scheletul unui bărbat ce avea în călcâiul drept un piron ce i-a străpuns osul. Cuiul s-ar părea că a fost bătut în poziție orizontală, prin spatele călcâiului, ceea ce reprezintă o puternică dovadă a tradiției romane a crucificării. Mai mult decât atât, scheletul era marcat de semnele unor alte lovituri, ceea ce ar putea însemna că i-a fost aplicat un tratament brutal înainte de execuție. Oasele picioarelor aveau urmele unei posibile infecții sau ale unei inflamații puternice, cauzată fie de o boală, fie de legarea picioarelor. Aceste leziuni au fost găsite la glezna stângă și la nivelul inferior al picioarelor. În apropierea vârstei de 30 de ani, cel a cărui rămășiță a fost descoperită, a comis în mod clar o infracțiune gravă, dată fiind pedeapsa la care a fost supus. Cercetătorii consideră că este foarte posibil ca omul răstignit să fi fost un sclav sau un muncitor din clasa socială inferioară. Ei au mai observat faptul că își pierduse o parte din dinți și că oasele spatelui i-au fost bolnave de artrită degenerativă, ceea ce sugerează un trai greu și o moarte dureroasă. Studiile realizate asupra rămășițelor descoperite în zona Cambridgeshire au condus la concluzia că oamenii înmormântați acolo practicau munci fizice foarte grele, având o sănătate precară. Locul unde au trăit și au murit ar fi putut fi o zonă de servicii pentru călătorii ce parcurgeau drumul lângă care era situat. Probabil că oamenii care au trăit acolo făceau parte dintr-o pătură socială joasă, fiind robi ce munceau din greu.
În ceea ce privește practica crucificării, aceasta are o istorie veche de mai bine de 2000 de ani și, conform cercetărilor, a fost concepută pentru a fi brutală și umilitoare. Împăratul Darius I al Persiei a folosit această pedeapsă pentru oponenții politici, în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Mai târziu, Alexandru cel Mare s-a folosit și el de practica răstignirii, inspirând astfel conducătorii Imperiului Roman să aplice această pedeapsă oricui credeau că este vrednic, de obicei robii neascultători sau cetățenii trădători. Sub această conducere, în vremea Domnului Isus, mulți oameni au fost supuși acestei forme de execuție. De exemplu, în anul 7 după Hristos, a avut loc o revoltă după moartea regelui Irod care a dus la crucificarea a 2000 de evrei la Ierusalim.
Suferințele provocate în corpul uman sunt cumplite. Cu excepția cazurilor când corpul era susținut în vreun fel pe cruce, toată greutatea victimei atârna în brațele pironite sau legate. Decesul survenea în 2 sau 3 ore, de cele mai multe ori din cauza asfixierii, pentru că sternul nu mai avea loc să primească aer pentru oxigenarea plămânilor. Pe măsură ce victima devenea mai slăbită, nu se mai putea ridica cu ajutorul brațelor pentru a respira. Uneori, ca agonia să fie prelungită, prigonitorii asigurau un sprijin pentru picioare, iar în aceste situații putea dura până la 3 zile pentru încheierea chinurilor.
Întorcându-ne la descoperirea arheologică de la Fenstanton, aceasta este considerată a fi cea mai puternică dovadă a utilizării pedepsei prin răstignire, în trecut. Totuși, în anul 1968, Departamentul de Antichități din Israel a făcut o serie de săpături la nord de Ierusalim, unde au găsit prima dovadă arheologică a faptului că în vechime oamenii erau crucificați. Au descoperit acolo o cutie de piatră ce conținea oseminte umane și pe care erau inscripționate câteva cuvinte, printre care și termenul ”răstignit”. De asemenea, a fost găsit un os al călcâiului cu un piron poziționat asemănător cu cel găsit în Marea Britanie. Totuși, în cazul victimei descoperite în apropiere de Ierusalim, s-ar părea că pironul ar fi fost greu de îndepărtat înainte de înmormântare, astfel că a fost păstrat împreună cu corpul. Astfel, au fost găsite și mici rămășițe de lemn de măslin, ceea ce indică prezența unei cruci.
Studiul oaselor descoperite în Marea Britanie a sugerat că poziția victimei pe cruce a fost formată prin răsucirea ambelor picioare în lateral, pironul trecând astfel prin cele două oase ale călcâielor. De asemenea, s-ar părea că și gleznele picioarelor au fost zdrobite, întocmai cum aflăm și din Evanghelia după Ioan despre cei doi tâlhari răstigniți alături de Domnul Isus. Studiul oaselor antebrațelor au condus arheologii la concluzia că și mâinile au fost prinse în cuie de bara orizontală a crucii, piroanele fiind poziționate chiar deasupra încheieturii, așa cum știm că și Mântuitorul Însuși a fost supus acestei torturi.
Raritatea dovezilor arheologice cu privire la practica crucificării nu ar trebui să fie o mirare. Piroanele folosite pentru a țintui pe cruce victimele erau obiecte valoroase, fiind realizate din materiale scumpe și foarte rezistente, astfel că erau extrase după moartea celui crucificat. Pentru a reprezenta o dovadă a acestei practici de tortură, cuiul ar fi trebuit păstrat în os, iar osul trebuie să fie fost conservat într-o stare suficient de bună pentru a fi studiat de specialiști. Mai mult decât atât, victimele crucificării erau lăsate adesea să atârne pe cruce chiar și după deces, iar în aceste condiții oasele nu s-ar fi putut conserva peste ani. Totuși, istoria spune că mii de oameni au experimentat această moarte violentă, iar acum o atestă și știința.
Anunțarea acestei descoperiri în această perioadă apropiată sărbătorii nașterii Domnului Isus, ne amintește de adevărul profund al mesajului creștin. Întruparea Singurului Dumnezeu viu și adevărat este pe cât de șocantă, pe atât de minunată. În Domnul Isus vedem dragostea lui Dumnezeu revelata într-o viață care începe în iesle și se încheie pe un lemn roman. Crăciunul este primul pas din drumul către Golgota.
Descoperirea arheologică de la Fenstanton demonstrează natura îngrozitoare a crucificării. Când Ioan a scris despre Cuvânt că a devenit trup, a rezumat întreg procesul prin care Fiul lui Dumnezeu a trecut experimentând profunzimea existenței umane și smerindu-se până la moarte. Astfel, nu e de mirare că Pavel spune în epistola către Corinteni că ”noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care, pentru iudei, este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie”.
