Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos. Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi. (Matei 14:13-14)
Când Domnul Isus a aflat de moartea prietenului și ante-mergătorului Său în slujire, Ioan Botezătorul, El a căutat brațul mângâietor ale Tatălui Său, retrăgându-se cu barca într-un loc liniştit. Dar înainte ca Isus să ajungă la acel timp râvnit de a fi singur cu Dumnezeu, a fost întâmpinat de mulțimile de oameni nevoiași. De îndată ce a ajuns la mal, a văzut oamenii și i-a slujit. Cunoscându-L pe Isus și vestea gravă pe care o primise mai devreme în acea zi, ucenicii L-au condus pe Învățătorul spre „un loc pustiu” și L-au încurajat „să dea drumul mulțimilor” (Matei 14:15). Însă El a avut atât de multă compasiune încât, chiar și pe fondul unei pierderi imense, a dorit să hrănească oamenii flămânzi, înmulțind în mod miraculos cinci pâini și doi pești, care au devenit hrană suficientă pentru 5.000 de oameni. În cele din urmă, după ce a dat drumul mulțimilor și ucenicilor, Isus S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte (v. 23)
Citim în Evanghelii că Isus se retrăgea adesea într-un loc singuratic pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu (Marcu 1:35; Luca 5:15-16; 6:12-13; Matei 15:29). Compania restauratoare a Tatălui Său a fost parte integrantă a slujirii Sale. Fluxul și refluxul acțiunii lui Isus a presupus satisfacerea nevoilor oamenilor, intercalate cu perioade de liniște în prezența binefăcătoare a lui Dumnezeu. Aceste momente cu Tatăl L-au reîncărcat pe Isus, revigorându-L pentru o slujire puternică și plină de compasiune.
În viața tuturor, provocările și circumstanțele nefavorabile pot apăsa adesea asupra noastră, lipsindu-ne de energia de a trăi și de a sluji așa cum ar trebui. Când suntem împovărați de pierderi sau de rigorile vieții de zi cu zi, avem întotdeauna un loc sigur în care să ne punem poverile jos. În compania Tatălui nostru ceresc, găsim vindecare, astfel încât noi, la rândul nostru, să putem extinde vindecarea lui Dumnezeu într-o lume în nevoie.
Am putea să rostim împreună următoarea rugăciune: ”Tată ceresc, astăzi ajung la picioarele crucii lui Isus, a cărei jertfă ispășitoare a împlinit iertarea și vindecarea pentru mine pentru totdeauna. Înnoiește-mă în prezența Ta, ca să pot extinde compasiunea Ta către cei din jurul meu”.
Articol preluat de pe cbn.com, tradus și adaptat.