Cuvintele Tatălui nostru ceresc ar trebui să fie cele mai prețuite bunuri ale noastre de pe acest Pământ. Cu siguranță nu am cunoscut întotdeauna vocea Lui; a fost o vreme când poate nici măcar nu eram siguri dacă Dumnezeu ne-a vorbit, sau măcar dacă El ar dori să ne vorbească în mod personal.
„Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. Când l-a auzit, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împ. 19:11-13).
Așteptările cu privire la modul în care dorim să primim un mesaj de la Domnul pot fi cel mai mare blocaj în a auzi vocea Lui. La fel ca profetul Ilie, căutăm vocea lui Dumnezeu în moduri specifice în care presupunem că El ne va vorbi. Dacă am păstra, în anumite momente, tăcerea, L-am putea auzi. Poate dacă ne-am dedica mai mult timp pentru a sta numai în prezența Lui, atunci Domnul ar începe să ne vorbească. Cu mai multe momente de stat în rugăciune, atunci Domnul ne va răspunde.
De asemenea, am putea deveni și frustrați, gândindu-ne la ce altceva am fi putut să mai facem pentru ca Dumnezeu să comunice cu noi. Domnul are însă răbdare cu noi și ne lasă să învățăm, în loc să ne dea direct ceea ce noi credem că ne dorim, întrucât Creatorul nostru știe mai bine. Este ca și cum Dumnezeu ar spune: „Dacă îl las să încerce mai întâi în felul lui, atunci în cele din urmă va ceda controlul și Eu voi putea să-i vorbesc”.
Autoarea articolului, Jordan Buntgen, colaborator la Radio CBN, împărtășește din experiența personală a ascultării de glasul Domnului… „la fel ca Ilie, într-o dimineață Îl căutam pe Domnul și Îi spuneam cât de mult îmi doream să am pe cineva cu care să vorbesc. Am recunoscut că eram singură și că mă simțeam nevăzută, neauzită și neremarcată, chiar și într-o cameră plină de oameni. Poziția mea în acea dimineață era aceea a unui copil care căuta confort și încurajare. În timp ce am tras aer în piept pentru a începe să-mi descarc ce aveam pe inimă, i-am auzit șoapta: „Preaiubit copil…”. Nu a fost o voce audibilă; a fost o șoaptă în gândul meu, în duhul meu, și știam că era de la Tatăl meu ceresc. A fost clară, amabilă și blândă și, deși nu o mai auzisem niciodată, am recunoscut-o instantaneu”. În zilele noastre, la fel ca în trecut, Dumnezeu este disponibil să ne vorbească și să ne asculte. Domnul nu este niciodată prea ocupat să ne audă și niciodată nu se grăbește. Dumnezeu nu s-a schimbat, dar noi ne schimbăm. La fel ca Iacov, Moise și Samuel, când îi auzim vocea, răspundem: „Iată-mă, Doamne” și așteptăm să primim orice dorește Domnul să ne spună.
Așadar, în fiecare zi putem avea o conversație cu Creatorul, Cel care a scris numele nostru în Cartea Vieții, datorită meritelor jertfei ispășitoare a Fiului Său, Isus Hristos, pentru noi.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat.