Autoritățile haitiene și americane, dar și conducerea Christian Aid Ministries, lucrează cu sârguință pentru a-i aduce acasă pe cei 17 misionari americani și canadieni, dintre care 5 copii, ce au fost răpiţi weekendul trecut de o bandă din Haiti, la est de Port-au-Prince. Misionarii reveneau dintr-o vizită la un orfelinat situat la aproximativ 30 de kilometri est de capitala haitiană.
Conform publicației New York Times, răpitorii din Haiti au cerut ca răscumpărare 17 milioane de dolari pentru a elibera misionarii, un milion pentru fiecare dintre ei. Cererea a fost adresată către Country Chief al Christian Aid Ministries, iar acest pas poate reprezenta doar începutul unei negocieri îndelungate, potrivit Ministrului Justitiei din Haiti, Liszt Quitel.
„Adesea aceste bande de rapitori știu că cerințele nu pot fi îndeplinite și vor lua în considerare o contraofertă din partea familiilor, iar negocierile pot dura câteva zile sau câteva săptămâni ”, a spus Liszt Quitel.
Haiti se află într-un declin de o perioadă îndelungată, însă răpirea misionarilor a fost o demonstrație cu privire la cât de rău au ajuns lucrurile de la asasinarea, în iulie, a președintelui Haiti, Jovenel Moïse, și a dezastrelor naturale care au urmat.
Bandele, care fac parte de mult din peisajul Haiti, controlează, în acest moment, aproximativ jumătate din teritoriul țării, după unele estimări. Pentru aceste organizații criminale, răpirile sunt o nouă afacere, care le poate aduce mulți bani. Acestea vizează pe bogați și săraci deopotrivă, stabilind, în final, o răscumpărare mică, potrivit lui Gèdèon Jean, directorul executiv al Centrului de Analiză și Cercetare în Drepturile Omului din Port-au-Prince. De obicei, suma nu este dezvăluită și, adesea, rapiților li se spune să nu discute condițiile eliberării lor.
Dorința misionarilor răpiți a fost să împărtășească dragostea lui Isus. Înainte de răpire, activitatea lor în Haiti a inclus sprijinirea a mii de copii școlari nevoiași, distribuirea de Biblii și literatură creștină, furnizarea de medicamente pentru numeroase clinici, furnizarea de alimente pentru persoanele în vârstă și vulnerabile. În ultimele luni, ei au fost implicați activ în coordonarea unui proiect de reconstrucție a caselor celor ce și le-au pierdut în cutremurul din august 2021.
Christian Aid Ministries solicită rugăciuni pentru autoritățile civile haitiene și americane care lucrează pentru rezolvarea acestei situații.