Pastor somalez bătut în Kenya

Pastorul somalez al unei biserici subterane de la graniţa Kenyei cu Somalia a fost bătut până a căzut inconştient. Mai multe despre acest caz vă spunem acum la RVE în rubrica Info-persecuţii. Potrivit surselor locale citate de Morning Star News, pastorul, pe care-l vom numi cu pseudonimul Abdul din motive de securitate, a fost atacat cu bâtele de musulmanii extremişti în seara de 8 martie a.c. în timp ce se întorcea acasă de la o întâlnire de rugăciune. De pe patul de spital, unde a fost internat cu femurul fracturat, pastorul Abdul a povestit că unul din musulmanii somalezi care l-au atacat i-a spus: ”Ţi-am văzut mişcările şi planul rău de a-i transforma pe musulmani în creştini.” ”Imediat câţiva atacatori au început să mă lovească cu bâtele, iar eu am leşinat. Când m-am trezit eram înconjurat de vecini. Ei m-au găsit într-o baltă de sânge şi m-au salvat”, mai povesteşte creştinul. Ei l-au dus în grabă la un spital din Garissa. ”Pe lângă durerea din coapsă, acum simt durere în tot corpul, în special în piept, în spate şi în piciorul stâng lângă gleznă. Este aproape de nesuportat. Familia mea se teme foarte tare, iar creştinii ne-au mutat într-un alt loc. Acum mă rog pentru a găsi o ascunzătoare sigură pentru familia mea pentru că este în joc viaţa noastră”, le-a spus, gemând de durere, pastorul Abdul celor de la Morning Star News.

Pastorul somalez Abdul are 30 de ani şi este tatăl a trei copilaşi în vârstă de opt, cinci şi trei ani. El a devenit creştin în urmă cu şapte ani si este în prezent liderul unei biserici subterane din Kenya, de la graniţa cu Somalia. Biserica lui este alcătuită de 30 de foşti musulmani cu care se întâlneşte clandestin în grupuri mici, în diferite zile, pentru a se închina şi a se ruga împreună cu ei, pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu. Deşi se află în Kenya, creştinii somalezi sunt urmăriţi şi persecutaţi de compatrioţii lor musulmani deoarece aceştia consideră că a fi somalez este echivalent cu a fi musulman.

Să ne rugăm pentru pastorul Abdul şi familia sa, precum şi pentru ceilalţi creştini somalezi refugiaţi în Kenya. În timpul melodiei instrumentale, să Îl rugăm pe Dumnezeu să îi ocrotească, să îi întărească în credinţă, să le dea curajul să predice Evanghelia, precum şi înţelepciune în relaţia cu compatrioţii lor musulmani. Să ne rugăm pentru vindecarea pastorului Abdul şi pentru siguranţa sa şi a familiei sale. De asemenea, să ne rugăm ca Duhul Sfânt să îl mângâie pe patul de spital, să îi asculte rugăciunile de mijlocire pentru atacatorii săi şi să îl călăuzească în deciziile pe care le are de luat în legătură cu biserica subterană pe care o păstoreşte.

Sursa: morningstarnews.org