Zilele lunii decembrie aduc o atmosferă de așteptare. Este tot mai aproape finalul anului, precum și sărbătoarea nașterii Domnului Isus. În urmă cu aproximativ 2000 ani, împrejurimile erau diferite, însă ce au în comun acele vremuri cu prezentul, este așteptarea.
Una dintre persoanele care au observat în mod clar că Dumnezeu era pe punctul de a schimba cursul omenirii, a fost chiar mama Domnului Isus, Maria. Cum căile Sale sunt nebănuite, Dumnezeu se concentra în acea perioadă pe lucrarea din viața a două femei evreice, fără renume, ce aveau însă inimi deosebit de smerite. Cele două sunt Elisabeta, o femeie în vârstă, ce nu mai putea avea copii, și Maria, o tânără fecioară. În Evanghelia scrisă de Luca, acesta dorește să evidențieze credința celor două femei, dar și smerenia lor aparte, virtuți demonstrate prin supunerea fără șovăială față de Dumnezeul lor măreț.
După ce Maria are parte de revelația că Îl va purta în pântec pe Mesia, ea exclamă cu bucurie și pioșenie: ”Sufletul meu Îl preamăreşte pe Domnul şi mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit la starea smerită a sclavei Sale!”. Când merge în vizită la Elisabeta, verișoara sa, binecuvântată și ea să fie mama proorocului Ioan Botezătorul, aceasta spune și ea, plină de bucurie sfântă: ”Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?!”. Concluzia pe care o putem trage din exemplul lor este că singurii oameni care îl pot primi cu adevărat pe Domnul Isus ca Mântuitor, sunt cei ce își recunosc starea smerită și sunt colpeșiți de suveranitatea Dumnezeului atotputernic.
În aceeași vreme, Maria nu fusese singura ce a avut parte de descoperiri impresionante. Zaharia, soțul Elisabetei, a primit și el printr-un înger vestea că, deși era înaintat în vârstă, la fel și soția lui, avea în curând să i se nască primul copil. Înainte de această revelație, el a fost convins că trebuie să înceteze să mai spere că va deveni vreodată părinte. Însă, odată cu sosirea îngerului, Zaharia a fost umplut de Duhul Sfânt. A devenit apoi atât de sigur de lucrarea răscumpărătoare a lui Dumnezeu, încât povestea la trecut despre evenimente ce nu se întâmplaseră încă: ”Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a venit în ajutor şi Şi-a răscumpărat poporul!”. Pentru cel pe deplin credincios, o promisiune făcută de Dumnezeu este considerată ca și înfăptuită. Zaharia L-a crezut pe Domnul pe cuvânt și a primit în schimb o siguranță de nezdruncinat.
Venirea în lume a Domnului Isus reprezintă o vizită a Însuși lui Dumnezeu. Înainte de adeverirea acestei promisiuni făcute cu aproximativ 400 de ani în urmă, poporul evreu a crezut că Dumnezeu s-a retras din istorie. Profețiile încetaseră, iar Israelul era sub robia Imperiului Roman. Totuși, cei evlavioși și încă credincioși erau în așteptarea împlinirii cuvântului proorocit de Dumnezeu.
Acelea au fost zile ale unor așteptări deosebite. Vizita îndelung așteptată a Mântuitorului era pe punctul de a se petrece, iar El a venit într-un mod la care nimeni nu s-ar fi gândit: ”Maria L-a înfăşat şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în odaia de găzduire nu era loc pentru ei.”
Domnul Isus Hristos, Cel ce a fost înainte de toate și prin care toate se țin, a venit smerit și a trăit la fel, pentru a salva de păcat orice inimă credincioasă și pentru a oferi omenirii cea mai mare dovadă de dragoste.
