Suntem în perioada din an când obișnuim să oferim cadouri celor din jur, iar deseori avem și bucuria de a primi. Acestea sunt o formă apreciere și un semn de mulțumire la adresa celor ce le primesc, însă a existat un moment în istorie când Dumnezeu a dăruit cel mai minunat cadou omenirii, dar cu totul nemeritat. Ce a făcut posibil ca noi să avem parte de mântuire fără plată, a fost doar dragostea desăvârșită a Creatorului nostru. Dumnezeu a dat ce a avut mai de preț, pentru ca noi să primim șansa împăcării cu El.
Deși atunci, la fel ca acum și întotdeauna, era Stăpân peste întreaga existență, Dumnezeu a ales să trimită în lume darul perfect pentru omenire, pe Fiul Său Preaiubit, într-o condiție smerită și modestă. Astfel, Domnul Isus nu s-a născut într-o familie înstărită, nici măcar de nivel mediu, ci într-una atât de săracă încât nu s-a găsit pentru ei nici măcar un loc la han, în noaptea când pruncul a venit pe lume. Mâna lui Dumnezeu nu era prea scurtă. El ar fi putut să pună la dispoziția Fiului Său armate de îngeri. Când a ajuns la Cruce, Domnul Isus ar fi putut să coboare oricând, scutindu-se de suferință și moarte. El poate totul. Dar așa a ales să-și împlinească voia.
Din dragoste pentru noi, a lăsat deoparte tot ce avea și s-a sacrificat până la cruce. Așa cum găsim scris în a doua epistolă a lui Pavel către Corinteni: ”El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim”. După cum Dumnezeu a putut pune în mișcare un întreg imperiu, pentru ca Domnul Isus să se nască în Betleem, după cum era proorocit, la fel de ușor ar fi putut pregăti și o casă de găzduire pentru ca Fiul Său să se nască în ea. Dar drumul către Calvar a început pentru Domnul Isus încă din noaptea când într-un oraș întreg, nu s-a găsit un loc de adăpost pentru El.
Având acest exemplu minunat de sacrificiu personal, este momentul să lăsăm ca și valorile noastre să fie transformate. Așteptările cu privire la cadouri să fie mărețe, în măsura în care vrem să dăruim, nu doar să primim. Să vedem nevoile din jurul nostru și să răspundem cu disponibilitatea de a le împlini. Să fim dispuși să practicăm altruismul în mod autentic. Mai mult decât atât, chiar Domnul Isus ne-a spus că dacă dorim să îl urmăm pe El, avem de purtat în fiecare zi o cruce. Crucea renunțării la sine.
În acest fel, luăm parte împreună cu Domnul nostru la același fel de dăruire. Tot El ne-a învățat că ”robul nu este mai mare decât stăpânul său”. Așadar, dacă El a fost dispus să ne iubească până la sacrificiul suprem, tot la fel trebuie să iubim și noi, la rândul nostru.
Domnul Isus a spus că ”Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”. Acest adevăr a fost valabil pentru El încă din primele clipe ale sosirii Sale pe pământul păcătos. Deși ar fi putut să aibă la dispoziție orice încăpere, ba chiar palate sau împărății, El a ales să nu se abată nicio clipă de la drumul spre Calvar care a adus salvare vieților noastre.