În Burkina Faso, un grup de creştini a fost atacat în timp ce ieşea din biserică

În Burkina Faso, un grup de creştini a fost atacat în timp ce ieşea din biserică. Potrivit Christian Post, un pastor şi cinci dintre membrii bisericii sale au fost ucişi duminică, 28 aprilie a.c., iar două persoane sunt date dispărute în urma unui atac armat asupra credincioşilor care ieşeau dintr-o biserică evanghelică după serviciul divin de dimineaţă. Unul din martorii oculari a declarat că atacatorii au venit pe motociclete în zona bisericii, au tras câteva salve de foc în aer după care au început să-i împuşte pe creştini.

Atacul din 28 aprilie este primul din Burkina Faso care a avut ca ţintă o biserică. În februarie a.c. un preot spaniol a fost ucis într-un raid atribuit gruparilor armate care devastează ţara. Nu doar creştinii sunt ţinta acestor grupări teroriste, ci şi lideri musulmani, precum şi occidentali sau hoteluri. Burkina Faso, care se putea lăuda cu o istorie a toleranţei religioase, este destabilizată de grupări armate care au tot interesul să creeze conflict între musulmani – care formează 60 la sută din populaţie, creştini – 25 la sută, şi restul populaţiei indigene. Din cauza frământărilor interne, ONU estimează că în această ţară criza umanitară afectează un milion de oameni.

Îngrijorător este şi faptul că luni, 29 aprilie, liderul Statului Islamic a acceptat jurământul de credinţă din partea afiliaţilor săi din Burkina Faso şi ţara vecină, Mali. Aceasta înseamnă că grupurile islamice teroriste din Burkina Faso şi Mali vor primi ordine de la ISIS, iar creştinii vor fi tot mai des ţinta atacurilor extremiştilor musulmani.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să îi protejeze pe fraţii noştri de credinţă din aceste ţări. S7ă ne rugăm ca Dumnezeu să mângâie familiile îndoliate în urma atacului din 28 aprilie, să îi întărească în credinţă pe creştinii din Burkina Faso şi să îi pregătească, prin Duhul Sfânt, pentru vremurile de prigoană care îi aşteaptă.

Sursa: persecution.org