Autoritatile iraniene elibereaza pe cautiune un fost musulman convertit la crestinism

Potrivit Fundatiei Barnaba, in ziua de 11 aprilie 2018, Hadi Asgari a fost eliberat pe cautiune din temuta inchisoare Evin, din capitala Teheran. Decizia autoritatilor i-a surprins placut pe crestini deoarece Curtea de Apel refuzase anterior eliberarea credinciosului.

Hadi a fost arestat in august 2016 dupa ce ofiterii de Securitate au intrerupt picnicul la care erau prezente mai multe familii crestine, in nordul Teheranului. Securistii l-au arestat atunci si pe pastorul Victor Bet Tamraz. Cei doi crestini au fost judecati si, in urma unei sentinte din 4 iulie 2017, condamnati la zece ani de inchisoare pentru ”actiuni impotriva securitatii nationale”.

Un alt crestin provenind din mediul musulman, pe nume Amin Nader Afshari, a fost judecat pentru aceeasi ”infractiune” si condamnat la 15 ani de inchisoare.

Dupa 19 luni petrecute dupa gratii, Amin si Hadi au ramas fermi in credinta lor in Isus Hristos, in pofida presiunilor facute asupra lor de a se intoarce la islam.

Din cele 81 de milioane de locuitori ai Iranului, doar opt sute de mii sunt crestini, potrivit statisticilor oficiale. Cei mai persecutati sunt crestinii care provin din mediul musulman, ei fiind prigoniti atat de propriile familii cat si de autoritatile statului declarat islamic.

Iranul ocupa locul 10 din 50 pe lista Open Doors 2018 a tarilor ostile crestinismului.

Sa ne rugam pentru fratii nostri de credinta iranieni, in special pentru cei care sunt in inchisoare din cauza predicarii Evangheliei si a activitatii lor religioase: ca Dumnezeu sa ii pazeasca si sa ii tina tari in credinta, cu o marturie frumoasa si puternica in fata celorlalti detinuti si a tortionarilor lor.

Sursa: barnabasfund.org